13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMinistrul Eduard Novak, medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice

Ministrul Eduard Novak, medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice

Ciclistul român Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală pe 4.000 m (categoria C4), vineri, pe Velodromul Izu, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Novak a fost învins în finala pentru medalia de aur de slovacul Jozef Metelka, în ciuda unui start mai bun.

Novak a adus astfel prima medalie a delegaţiei României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo şi a patra din palmaresul său. Eduard Novak (44 ani) mai are un aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), un argint în 2008 la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi un alt argint la Londra în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4).

Bilanţul României în istoria Jocurilor Paralimpice este completat de medalia de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg).

Novak, după ce a fost primul ministru care participă la Jocurile Olimpice sau Paralimpice, devine şi primul ministru în funcţie medaliat în istoria Jocurilor.

Citeşte şi: În marş spre tabloul principal de la US Open! Româncele au acces în ultimul tur

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS