19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJudo / Florina Bădiceanu a luat medalia de bronz la Europenele de cadeţi

Judo / Florina Bădiceanu a luat medalia de bronz la Europenele de cadeţi

Judoka română Florina Bădiceanu a câştigat medalia de bronz la cat. 52 kg, miercuri, la Campionatele Europene de judo pentru cadeţi de la Riga (Letonia). Aceasta a învins-o în meciul decisiv pe olandeza Julie Beurskens.

Bădiceanu a câştigat în optimi în faţa belgiencei Lola Fache, în sferturi a trecut de Nikolina Nisavic (Serbia), dar a pierdut semifinala cu Binta Ndiaye (Elveţia).

La cat. 57 kg, Patricia Nistor a fost învinsă în primul tur de portugheza Mariana Simoes, notează Agerpres.

La masculin, Alexandru Petrescu a cedat în optimile cat. 66 kg, în faţa sârbului Aleksa Bubalo. În limitele cat. 73 kg, Simon Mureşan a fost învins în primul tur de polonezul Dawid Szulik.

România are până acum două medalii la Europenele de cadeţi, prima fiind argintul câştigat de Vanessa Tolea, marţi, la cat. 48 kg.

România participă cu 14 judoka la Europenele de cadeţi, 9 băieţi şi 5 fete.

La competiţie s-au înscris 393 judoka din 37 de ţări, dintre care 217 la masculin şi 176 la feminin.

Citeşte şi: Xavier Pascual va prelua naţionala masculină a României. Obiectiv clar impus de FRH!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS