14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, fără prea multe replici în finala de la Strasbourg, cu Krejcikova

Sorana Cîrstea, fără prea multe replici în finala de la Strasbourg, cu Krejcikova

Sorana Cîrstea (România, 61 WTA) a fost învinsă de Barbora Krejcikova (Cehia, 38 WTA), scor 3-6, 3-6 în finala turneului WTA 250 de la Strasbourg (Franța). Românca a pierdut finala cu numărul 6 a carierei și rămâne cu două titluri în palmares, Tașkent 2008 și Istanbul 2021.

Krejcikova a început în forţă şi a avut 4-0 şi 5-1, Sorana a revenit şi a câştigat două ghemuri la rând, dar cehoaica s-a impus cu 6-3. În actul secund, Krejcikova s-a desprins la 3-1, iar apoi şi-a mărit avantajul, după un nou break (5-2), impunându-se tot cu 6-3.

În ciuda înfrângerii, Sorana se poate declara mulțumită, în condițiile în care acesta a fost primul turneu după accidentarea suferită la gleznă!

Cîrstea şi Krejcikova s-au mai întâlnit de două ori până acum, scorul fiind acum 2-1 în favoarea adversarei. Cehoaica s-a impus în 2017, în semifinale la Nurnberg, cu 6-4, 4-6, 6-0, iar Sorana a învins în decembrie anul trecut, în sferturi la Dubai, cu 7-6 (5), 1-6, 6-3.

Parcurs mulţumitor la Strasbourg

La finalul întâlnirii, Sorana Cîrstea a ţinut să vorbească puţin, atât în engleză, cât şi în franceză, despre jocul său de la Strasbourg.Cu toate că a recunoscut că nu vorbește fluent limba franceză, „Sori” a făcut un efort lăudabil la festivitatea de premiere.

„A fost o săptămână frumoasă, dar astăzi (nr. sâmbătă) adversara mea a fost mai bună. Merită trofeul! Sunt mulțumită cu această performanță, cu modul în care am jucat. Vreau să muțumesc tuturor organizatorilor pentru că au făcut posibil acest turneu.

Sunt foarte bucuroasă că am putut juca la Strasbourg! Le mulțumesc tuturor pentru eforturile de a organiza acest turneu. Mă vedeți în curând la Paris!”, a fost mesajul Soranei aplaudat la scenă deschisă de spectatori.

De partea cealaltă, Barbora Krejcikova a cucerit primul ei trofeu WTA.

 „O felicit pe Sorana pentru că e o jucătoare foarte bună și îi doresc toate cele bune! Sunt foarte emoționată după câștigarea acestui titlu. A fost foarte frumos și sper că voi reveni și anul viitor. Îi mulțumesc antrenorului meu și tuturor celor care m-au susținut chiar și de la distanță”, a declarat cehoaica.

Bani frumoşi şi salt în clasament

Acum, Sorana Cîrstea se consolează cu un premiu frumos, dar și cu un salt important în clasamentul WTA, după finala pierdută la Strasbourg. Sorana a acumulat 1.444 de puncte în clasament, urcând 8 locuri, până pe poziția 53 WTA. Sorana a primit și o recompensă financiară importantă la capătul unei săptămâni în care a învins jucătoare precum Venus Williams, Shuai Zhang sau Magda Linette. Sportiva din Târgoviște a încasat un cec de 13.224 de euro, în timp ce Krejcikova a fost premiată cu 23.548 de euro după triumful de la Strasbourg.

Eleva antrenorilor Adrian Cruciat și Carl Maes nu s-a mai aflat atât de sus în clasament din anul 2018! „Sori” a început anul respectiv din postura de ocupantă a locului 37 WTA, dar jucătoarea din Târgoviște a intrat într-un picaj și a încheiat sezonul pe poziția 84 în lume.

Cîrstea s-a transformat în 2021 și a disputat a doua finală a sezonului, la Strasbourg. Ea a câștigat luna trecută turneul WTA de la Istanbul (6-1, 7-6 în finala cu Elise Mertens).

Pentru Sorana urmează o aventură importantă, la Roland Garros (30 mai – 13 iunie), turneu la care va debuta contra Johannei Konta (Marea Britanie, 20 WTA).

Citeşte şi: Liga Campionilor / Chelsea și-a adjudecat trofeul în dauna echipei City

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS