12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCarmencita Constantin: „Larisa Iordache este un model de ambiţie, un adevărat lider“

Carmencita Constantin: „Larisa Iordache este un model de ambiţie, un adevărat lider“

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a declarat, la intrarea lotului feminin de gimnastică artistică al României în stagiul de pregătire de la Bucureşti, că Larisa Iordache este un model şi un lider pentru colegele sale mai tinere.

„În Larisa am un mare sprijin, aşa cum Marian (Drăgulescu) este liderul lotului masculin, aşa, şi aici, Larisa este un model de ambiţie, de dăruire, de pasiune, de comportament în sală şi în competiţii, un lider pe care vă rog să-l urmaţi şi vă doresc din suflet să ajungeţi la performanţele ei. Iar pe tine, Larisa, te rog să ai grijă de ele că sunt mai mici şi să le ajuţi să treacă mai repede peste etapa de formare şi în special peste etapa de învingere a emoţiilor“.

Campionatele Europene de la Basel, viitoarea ţintă a gimnastelor

Toată lumea a agregat o mulţime de eforturi pentru ca această schimbare să se poată întâmpla. Eforturi ca să se poată organiza venirea voastră, ca să staţi în nişte condiţii bune, să se elibereze sala pentru a avea programul care vouă vă trebuie, să puteţi face şi şcoală şi să vă pregătiţi împreună. Vă îndemn să fiţi cu ochii unele pe altele, să învăţaţi cum să vă susţineţi, unele pe altele, astfel încât acesta să fie începutul dezvoltării spiritului de echipă pentru a obţine rezultate competitive de acum încolo“, a spus Carmencita Constantin.

Lotul de senioare de la Deva condus de antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte şi Florin Cotuţiu şi format din Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură, Daniela Trică şi Antonia Duţă efectuează începând de luni antrenamente centralizate în sala clubului Dinamo din Capitală, alături de Larisa Iordache, care va fi pregătită de Lacrămioara şi Cristian Moldovan.

Până la Campionatele Europene de la Basel (21-25 aprilie), gimnastele din lotul României vor avea un program comun de pregătire. În perioada 21-25 aprilie, 323 de gimnaşti (128 de sportive şi 195 de sportivi) din 40 de ţări vor participa la această competiţie. Reprezentanţii României vor avea ca adversari gimnaşti din Rusia, Franţa, Marea Britanie, Germania,  Olanda, Spania, Ungaria, Italia,  Portugalia, Ucraina etc.

Citește și: Tenis de masă / Sportivii vaccinaţi nu vor mai fi obligaţi să se testeze

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS