16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbaliștii de la Universitatea, încurcați și de Dobrogea Sud și de arbitraj

Handbaliștii de la Universitatea, încurcați și de Dobrogea Sud și de arbitraj

Handbaliștii de la Universitatea Craiova au avut parte de un meci cu de toate împotriva formației secunde a Dobrogei Sud. Băieții noștri au cedat la trei goluri, scor 36-39, după o partidă în care arbitrajul a influențat de mai multe ori „mersul“ jocului, luând mai multe decizii contestate dur de gruparea olteană. Mai mult de atât, antrenorul Craiovei, Cătălin Popescu, a fost și eliminat pe final de meci, în minutul 57, după ce a protestat, în mai multe rânduri, la adresa arbitrului Gal-Constantin (Odorhei-București).

Partida a fost echilibrată în cea mai mare parte a sa, la pauză craiovenii având avantaj de un singur gol, 19-18. La reluare, Dobrogea a forțat și, ajutată și de arbitraj, a preluat conducerea decisiv pe tabelă, impunându-se, în cele din urmă cu 39-36.

Craiova: Lupitu, Gheorghiță – Ianăși (15), Gușatu (7), Luntraru (2), Iovănescu (7) M.Păun, Codruț Păun (1), Neacșu, Rușeanu (1), Micu (1), Budoiu (2), Pătru, Bouros, Gheorghe, Coadălată. Antrenor: Cătălin Popescu.

Pentru Universitatea Craiova va urma o ultimă partidă la Cluj, cu Medgidia. Meciul este programat duminică, de la ora 10.00.

Citește și: Andy Murray a declarat forfait pentru Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS