20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRobert Lewandowski, desemnat cel mai bun sportiv european din 2020

Robert Lewandowski, desemnat cel mai bun sportiv european din 2020

Fotbalistul polonez Robert Lewandowski a fost ales cel mai bun sportiv european din 2020, în ancheta realizată de agenţia de presă poloneză PAP în rândul organizaţiilor similare de pe continent, printre care şi Agerpres.

Lewandowski a câştigat în 2020 cinci trofee cu Bayern Munchen. Mai exact campionatul, Cupa şi Supercupa Germaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Europei. A fost şi golgheter în ediţia trecută de Champions League.

Atacantul polonez s-a impus în cea de-a 63-a ediţie a anchetei PAP, cu un total de 180 de puncte. A fost urmat la mică distanţă de britanicul Lewis Hamilton, campionul mondial de Formula 1, cu 176 de puncte, şi de atletul suedez Armand Duplantis, recordman mondial la săritura cu prăjina, cu 169 de puncte.

Lewandowski, al treilea polonez laureat

Lewandowski (32 ani) este al treilea polonez laureat al anchetei PAP, una dintre cele mai vechi din lume, organizată din 1958, după atleţii Zdzislaw Krzyszkowiak şi Irena Szewinska.

Reprezentanţii României au câştigat de două ori prestigioasa anchetă, prin gimnasta Nadia Comăneci, în 1976, şi atleta Gabriela Szabo, în 1999.

În 2019 pe primul loc s-a clasat Lewis Hamilton.

La ediţia a 63-a a anchetei au votat 25 de agenţii de presă de pe continent: AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ATA (Albania), ANA-MPA (Grecia), BELGA (Belgia), BELTA (Belarus), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), DPA (Germania), EFE (Spania), ELTA (Lituania), HINA (Croaţia), LUSA (Portugalia), MOLDPRESS (Rep. Moldova), MTI (Ungaria), Report News Agency (Azerbaidjan), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), Tanjug (Serbia), TASR (Slovacia), TASS (Rusia), Ukrinform (Ucraina) şi PAP (Polonia).

Clasamentul PAP pe 2020

1.Robert Lewandowski (Polonia/fotbal) 180 puncte
2.Lewis Hamilton (Marea Britanie/Formula 1) 176
3..Armand Duplantis (Suedia/atletism) 169
4.Novak Djokovic (Serbia/tenis) 85
5.Rafael Nadal (Spania/tenis) 72
6.Primoz Roglic (Slovenia/ciclism) 64
7.Tadej Pogacar (Slovenia/ciclism) 52
8.Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) 42
9.Iga Swiatek (Polonia/tenis) 32
10.Therese Johaug (Norvegia/schi nordic) 28
11.Sifan Hassan (Olanda/atletism) 27
12.Joan Mir (Spania/MotoGP) 22
13.Dorothea Wierer (Italia/biatlon) 21
14.Dominic Thiem (Austria/tenis) 19
14.Anna van der Breggen (Olanda/ciclism) 19
16.Cristiano Ronaldo (Portugalia/fotbal) 17
17.Marte Olsson Roisland (Norvegia/biatlon) 16
18.Luca Doncic (Slovenia/baschet) 15
18.Federica Brignone (Italia/schi alpin) 15
18.Johannes Tignes Boe (Norvegia/biatlon) 15

Citește și: FIFA a amânat Mondialele Under 20 şi Under 17 prevăzute în 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS