10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportValtteri Bottas amână visul lui Hamilton. Finlandezul, campion la Sochi

Valtteri Bottas amână visul lui Hamilton. Finlandezul, campion la Sochi

Pilotul finlandez Valtteri Bottas (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, care a avut loc pe circuitul de la Sochi, a zecea etapă a Campionatului mondial. Finlandezul a profitat de penalizarea lui Lewis Hamilton, care a plecat din pole position.

Bottas i-a devansat pe olandezul Max Verstappen (Red Bull) şi pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), campionul mondial en titre. Plecat din linia a doua, poziţia a treia, Bottas i-a spulberat, cel puţin momentan, visul coechipierului său, Lewis Hamilton, de a egala recordul de victorii (91) deţinut de Michael Schumacher.

Penalizat cu 10 secunde pentru un incident de dinaintea începerii cursei, când a oprit într-un loc nepermis, Hamilton a reușit să recupereze mai multe locuri și a încheiat pe locul 3.

Valtteri Bottas a gestionat excelent avansul de care a beneficiat și nu a mai coborât de pe prima poziție, obținând a doua victorie din acest sezon.

„Am simțit că viteza a fost grozavă și că puteam controla tot. Niciodată să nu te dai bătut. A fost o zi bună, e plăcut că am obținut o nouă victorie, având în vedere că a trecut ceva timp de la ultima. Acum trebuie să continui la fel”, a spus Bottas, la final.

Cel mai bun tur a fost al lui Valtteri Bottas, cu 1:37.030 în runda 51. Au abandonat Carlos Sainz Jr (Spania/McLaren-Renault) şi Lance Stroll (Canada/Racing Point-Mercedes).

Clasamentul cursei:

1. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) – 1:34:00.364
2. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +7.729 sec.
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +22.729
4. Sergio Perez (Mexic/Racing Point-Mercedes) +30.558
5. Daniel Ricciardo (Australia/Renault) +52.065
6. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +62.186
7. Esteban Ocon (Franţa/Renault) +68.006
8. Daniil Kviat (Rusia/Alpha Tauri-Honda) +68.740
9. Pierre Gasly (Franţa/Alpha Tauri – Honda) +89.766
10. Alexander Albon (Thailanda/Red Bull-Honda) +97.860
11. Antonio Giovinazzi (Italia/Alfa Romeo Racing-Ferrari) la 1 tur
12. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) la 1 tur
13. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la 1 tur
14. Kimi Raikkonen (Finlanda/Alfa Romeo Racing-Ferrari) la 1 tur
15. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Renault) la 1 tur
16. Nicholas Latifi (Canada/Williams-Mercedes) la 1 tur
17. Romain Grosjean (Franţa/Haas-Ferrari) la 1 tur
18. George Russell (Marea Britanie/Williams-Mercedes) la 1 tur

Clasamentul piloţilor:

1. Lewis Hamilton 205 pct.
2. Valtteri Bottas 161 pct.
3. Max Verstappen 128 pct.
4. Landon Norris 65 pct
5. Alexander Albon 64 pct
6. Daniel Ricciardo 63 pct
7. Charles Leclerc 57 pct
8. Lance Stroll 57 pct
9. Sergio Perez 56 pct
10. Pierre Gasly 45 pct
11. Carlos Sainz Jr. 41 pct
12. Esteban Ocon 36 pct
13. Sebastian Vettel 17 pct
14. Daniil Kviat 14 pct
15. Nico Hulkenberg 6 pct
16. Kimi Raikkonen 2 pct
17. Antonio Giovinazzi 2 pct
18. Kevin Magnussen 1 pct
19. Nicholas Latifi 0 pct
20. George Russell 0 pct
21. Romain Grosjean 0 pct

Citeşte şi: Simona Halep – Irina Begu, primul duel românesc de la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS