14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAna-Maria Popescu: Este o performanţă la care am visat mult timp

Ana-Maria Popescu: Este o performanţă la care am visat mult timp

Sportiva Ana-Maria Popescu a scris în această dimineață, într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook, că al patrulea său succes în Cupa Mondială reprezintă o performanţă la care a visat mult timp.

„Am câştigat pentru a 4-a oară Cupa Mondială şi acest lucru reprezintă o performanţă la care am visat mult timp, trebuie să recunosc. Mereu mi-am dorit să fiu prima, să fiu cea mai bună în ceea ce fac! Cu toate acestea, acum, mă bucur cu măsură… Ca să fiu cinstită până la capăt, aş merita premiul pentru cel mai bun început de sezon.

Mă simt ca şi cum aş fi tras toată ziua din greu la un Grand Prix şi acum pot, în sfârşit, să-mi trag sufletul după acele asalturi infernale şi să mă bucur de realizările mele… ciudat sentiment! În realitate, am petrecut o duminică minunată la care în sezonul competiţional nici nu îndrăzneam să visez. Au trecut (deja) 4 luni de când am urcat pentru ultima dată pe planşa de scrimă. Între timp am suferit o intervenţie chirurgicală și am fost imobilizată la pat. Am mers în cârje şi abia acum, după 7 săptămâni, pot să mă laud că învăţ (din nou) să merg”, a spus sportiva.

„Am avut un sezon excepțional”

Ana-Maria Popescu este conștientă că a avut un sezon fantastic înainte de pandemie. De asemenea, ea a menţionat că întreruperea competiţiilor nu diminuează cu nimic meritul său.

„Deşi trăim vremuri tulburi, înainte de această perioadă, am avut un început de sezon excepţional. Am câştigat două medalii de aur şi o medalie de argint care m-au propulsat pe prima treaptă a clasamentului mondial. Apoi… apoi s-a lăsat liniştea peste lume. Pentru noi, totul s-a oprit când ajunsesem la jumătatea drumului şi nu vom şti niciodată cine ar fi câştigat punctele rezervate celorlalte competiţii. Acest lucru nu diminuează cu nimic meritul meu şi al oamenilor care m-au ajutat să ajung aici. Dar, totodată, nici bucuria nu poate fi completă atâta timp cât am ajuns la linia de finiş înainte de vreme”, a punctat Ana-Maria Popescu.

Citește și: Ana-Maria Popescu a câștigat pentru a patra oară Cupa Mondială la spadă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS