17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNiciun caz de covid înregistrat la loturile olimpice

Niciun caz de covid înregistrat la loturile olimpice

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, joi, că este bucuros de faptul că la loturile olimpice nu există niciun caz de COVID-19. Totodată, Mihai a precizat că sportivii sunt un exemplu în privinţa respectării măsurilor de igienă şi siguranţă.

„Avem zero cazuri la loturi şi suntem foarte bucuroşi. Personalul şi staff-urile s-au achitat de această sarcină şi am trecut cu bine peste primele două etape. Acum suntem în a treia etapă, avem voie să părăsim bazele de pregătire şi cred că suntem un exemplu privind respectarea măsurilor de siguranţă, a normelor impuse de specialişti. Cu rigurozitatea de care am dat dovadă până acum vom reuşi să continuăm pregătirea. Pentru că obiectivul este în primul rând calificarea unui număr cât mai mare de sportivi la Tokyo şi apoi o susţinere, domnule ministru. Doamna Lipă ne spune mereu că e nevoie de bărci, de una, de alta, iar noi încercăm să venim în sprijinul sportivilor. Pentru că nu poţi cere performanţă fără asigura tot ce au nevoie„, a afirmat Covaliu.

„După această perioadă va fi important cum intrăm în activitate, iar rezultatele vor dovedi dacă am făcut bine sau nu”, a mai spus preşedintele COSR.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a efectuat, joi, o vizită la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj ale României. Alături de Ionuţ Stroe, la întâlnirea cu sportivii din loturile naţionale de canotaj au mai participat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Sportivii din lotul naţional de seniori şi-au reluat antrenamentele la Complexul Sportiv Naţional Snagov (Baza Nouă) în 15 mai, în regim de cantonament închis.

Citește și / Bianca Andreescu: Dacă n-aș fi fost accidentată, aș fi ajuns numarul 1

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS