10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalDuel oltenesc de intensitate maximă la Vâlcea

Duel oltenesc de intensitate maximă la Vâlcea

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa, mâine, o nouă partidă de foc în Liga Florilor Mol. Trupa lui Bogdan Burcea va întâlni, în deplasare, campioana SCM Vâlcea, în capul de afiş al etapei a 19-a. Partida va avea loc la ora 17.00 şi se va disputa în sala „Traian”, din Râmnicu Vâlcea.

Formaţia lui Florentin Pera este invincibilă pe teren propriu, în campionat. Mai mult de atât, jucătoarele Vâlcii au un moral ridicat înaintea jocului cu SCM Craiova după ce au reuşit, sâmbătă, să învingă Savehov cu 28-20 şi să se califice în sferturile Ligii Campionilor.

De partea cealaltă, craiovencele nu au mai simţit gustul victoriei într-o deplasare de trei etape. Acestea au cedat pe rând la Zalău, Rapid şi Baia Mare, dar de această dată încearcă să producă surpriza la Vâlcea. În schimb, pe teren propriu, alb-albastrele sunt de neoprit, cu şapte victorii consecutive.

Campioana României conduce la meciurile directe în ultimii doi ani. Scorul este de 4-1 în favoarea grupării din Vâlcea.

Înainte de duelul direct, SCM Craiova se regăseşte pe locul opt, cu 27 de puncte, în timp ce trupa lui Pera este pe locul secund, cu 40 de puncte, la egalitate cu liderul CSM Bucureşti.

Etapa a 19-a Liga Florilor Mol:

Marţi, 25 februarie: Dunărea Brăila – CSM Bucureşti 23-33;
Miercuri, 4 februarie – ora 17.00: SCM Vâlcea – SCM Craiova, Baia Mare – Gloria Bistriţa;
Joi, 5 martie – ora 16.00: Gloria Buzău – HC Zalău,
Sâmbătă, 7 februarie – ora 11.00: CSM Slatina – Universitatea Cluj, HCM Slobozia – Rapid Bucureşti;
Măgura Cisnădiei va sta în această etapă.

Clasament: 1. CSM Bucureşti 40 (444:364), 2. SCM Vâlcea 40 (439:360), 3. Baia Mare 33 (443:396), 4. Gloria Buzău 32 (441:419), 5. Dunărea Brăila 30 (453:425), 6. Gloria Bistriţa 27 (407:388), 7. HC Zalău 27 (392:378), 8. SCM Craiova 27 (381:387), 9. Măgura Cisnădiei 24 (401:390), 10. CSM Slatina 16 (374:414), 11. Rapid Bucureşti 6 (344:424), 12. Universitatea Cluj 6 (406:504), 13. HCM Slobozia 4 (329:405).

Citeşte şi: Liga 1 / LPF i-a prezentat pe remarcaţii primei etape din play-off şi play-out

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS