8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Exclusiv: CSJ Ştiinţa U Craiova are propria siglă din această vară

Fotbal / Exclusiv: CSJ Ştiinţa U Craiova are propria siglă din această vară

Oficialii clubului juvenil CSJ Ştiinţa U Craiova au decis să-şi creeze propria siglă şi să nu mai evolueze cu emblema Universităţii Craiova pe piept, ca până acum, chiar dacă relaţiile între cele două grupări rămân la fel de strânse. Directorul CSJ Ştiinţa U Craiova, Bogdan Pâncu, a explicat că acţiunea nu a costat nimic şi nu schimbă în vreun fel lucrurile sau obiectivele.

„Am făcut-o în ideea să ne detaşăm un pic de ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, pentru că până acum foloseam sigla lor pe piept. Ne-am dorit să avem propria identitate, până la urmă. Eu am venit cu ideea şi de acolo s-a dezvoltat puţin. De crearea siglei s-a ocupat arhitectul judeţului, Radu Papa, şi un artist plastic. Menţionez că nu ne-a costat nimic şi eu cred că ne reprezintă foarte bine. Astăzi (joi – n.r.) ne-au venit şi fanioanele. Din noul sezon competiţional, toţi juniorii clubului nostru vor evolua cu această siglă pe piept şi sperăm să ne poarte noroc“, a declarat Bogdan Pâncu, pentru GdS.

Altfel, „republicanii“ de la CSJ Ştiinţa U Craiova şi-au reluat pregătirile pentru noul sezon competiţional, iar organigrama nu a suferit modificări.

„Echipele mari de juniori şi-au reluat de curând pregătirile, având aceeaşi componenţă în privinţa staff-ului tehnic: la A se ocupă Alex Stoica, iar la B Radu Vitan. Obiectivul clubului nostru pentru noua ediţie de campionat este promovarea a cât mai mulţi jucători pentru Universitatea Craiova. Asta ne interesează, în primul rând, mai ales că noi am dat cinci juniori la grupa aia de 2003, care a participat la Liga Elitelor anul trecut“, a punctat Bogdan Pâncu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS