Acasă Sport Handbal (f) / România, în grupele principale ale CE U19

Handbal (f) / România, în grupele principale ale CE U19

-

Selecţionata României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin Under-19 de la Gyor (Ungaria), vineri seară, după ce a dispus de echipa Suediei cu scorul de 30-20 (18-6), în Grupa D a competiţiei.

După 28-26 cu Portugalia, tricolorele au trecut la pas de scandinave, cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de Dragoş Dobrescu fiind portarul Diana Ciucă, informează Agerpres.

Golurile au fost marcate de: Patricia Valentina Moraru 7 goluri, Oana Ştefania Jipa 5, Andra Liviana Moroianu 5, Diana Cristiana Şamanţ 3, Andreea Cristina Popa 3, Ioana Beatrice Bălăceanu 2, Denisa Andreea Vâlcan 2, Roberta Maria Stamin 2.

Pentru suedeze au înscris: Louise Rundcrantz 6 goluri, Lina Cardell 3, Wilma Schelin 3, Isabelle Andersson 2, Malin Sandberg 2, Elma Oertemark 1, Maja Freden 1, Amanda Sjoestrand Hallman 1, Moa Boqvist 1.

Au arbitrat olandezii Ruud Geraets şi Paul Geraets, iar delegaţi EHF au fost rusoaica Liudmila Bodnieva şi macedoneanul Dragan Nacevski.

În cealaltă partidă Norvegia a dispus de Portugalia cu 30-27.

Norvegia ocupă primul loc, cu 4 puncte (+20), urmată de România, 4 puncte (+12), Portugalia, 0 puncte, Suedia, 0 puncte. Primele două clasate s-au calificat în grupele principale.

Duminică sunt programate ultimele partide din grupă, Norvegia – România (ora 15:30) şi Portugalia – Suedia (17:30).

ȘTIRI VIDEO GdS

Oltenii nu se mai aruncă să contracteze credite bancare haotic

În Oltenia, situaţia pe judeţe diferă, în ceea ce priveşte creditele contractate pe final de 2019. În unele judeţe au fost contractate sume mai mari sub forma împrumuturilor. În altele, a scăzut semnificativ valoarea totală a împrumuturilor. Un specialist spune că populaţia şi firmele nu se mai hazardează să împrumute oricum şi oricând credite de la bănci.