10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (f) / Ana Maria Ţicu: Sper să facem un an foarte bun

Handbal (f) / Ana Maria Ţicu: Sper să facem un an foarte bun

Echipa feminină de handbal SCM Craiova s-a reunit, la începutul săptămânii, şi a efectuat antrenamentele în aer liber, la baza sportivă „Aripile“. Elevele lui Bogdan Burcea au fost foarte bucuroase de revedere şi au afişat un aer optimist în privinţa viitorului an competiţional.

Una dintre cele mai bune handbaliste ale Craiovei, Ana Maria Ţicu (foto), a afirmat pentru GdS că este 100% aptă din punct de vedere fizic şi că îşi doreşte foarte mult să realizeze cât mai multe victorii alături de vechile şi noile colege.

„Vacanţa s-a terminat, am reluat antrenamentele şi urmează o perioadă destul de grea, dar avem nevoie de o pregătire bună pentru acest campionat care se anunţă destul de greu. Ne-am bucurat când ne-am revăzut, pentru că a fost o perioadă destul de lungă în care nu ne-am întâlnit. Ca în fiecare an, unele jucătoare pleacă, altele vin, iar unele dintre noi rămânem. Sper să avem un colectiv foarte unit şi să facem un an foarte bun, cu cât mai multe jocuri frumoase. Urmează pregătirea din Grecia (în localitatea Drama, în intervalul 15-23 iulie) şi ştim ce ne aşteaptă. Ca de obicei, cantonamentul este foarte greu, dar trebuie să tragem tare, pentru că va fi un campionat lung şi dificil. În plus, vom lupta şi pe mai multe fronturi“, a spus Ţicu.

„Eu zic că sunt 100% aptă şi vreau să o iau treptat cu pregătirea şi când vor începe meciurile să dau tot ce am mai bun“, a completat Ana Maria Ţicu, revenită la sfârşitul sezonului trecut după o accidentare gravă, ce a ţinut-o departe de teren câteva luni.

Orşivschi: Am găsit un lot valoros

Alexandra Mihaela Orşivschi (foto), jucătoare cooptată în această vară de SCM Craiova de la Minaur Baia Mare, s-a arătat încântată de alegerea făcută şi de ceea ce a găsit în Bănie.

„Am găsit aici un lot valoros. Pe majoritatea fetelor le ştiu din campionat şi sper să avem un an favorabil. Bogdan Burcea este un antrenor foarte bun. Pentru început mă înţeleg bine şi sper să fie aşa şi pe parcurs şi să avem rezultatele pe care ni le dorim“, a declarat Alexandra Mihaela Orșivschi.

Noua extremă stângă a SCM-ului are 1,72 metri, este originară din Huşi şi a împlinit joi, 11 iulie, 25 de ani.

Altfel, Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat componenţa echipelor din cele trei tururi preliminare ale Cupei EHF. Câştigătoare a Cupei EHF în sezonul 2017/2018, SCM Craiova a primit un wild-card, ca urmare a locului 6 ocupat în sezonul 2018/2019 în Liga Naţională, şi va evolua în turul I preliminar. Tragerea la sorţi a partidelor se va efectua marţi, 16 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS