29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Elevii lui Papură, umiliți de Ferencvarosi (update)

Fotbal / Elevii lui Papură, umiliți de Ferencvarosi (update)

Universitatea Craiova a „reușit“ să piardă categoric, cu scorul de 4-0 (1-0), partida de verificare susținută în această seară în compania formației Ferencvarosi TC. Golurile ungurilor au fost marcate de Rui Pedro (’44), Barbosa (’53), Signevich (’57) şi Tamas Priskin (’78). Acesta a fost al patrulea test susținut de băieții lui Corneliu Papură în cadrul stagiului de pregătire din Austria.

„U“ Craiova: L. Popescu – Vlădoiu (’46, Borța), Tiago, Hreniuc, Briceag – Constantin, I. Popescu, Șerban –Bîrzan, Fortes, Baiaram.

Bilanțul amicalelor susținute este negativ, Universitatea nereușind să câștige niciun joc. A înregistrat două remize, 1-1 FC Orenburg și 0-0 cu FK Qarabag, și două înfrângeri, 1-3 cu Viktoria Plzen și 0-4 cu Ferencvarosi.

Următorul amical al alb-albaștrilor are loc mâine, cu Legia Varșovia, ocupanta locului doi în prima ligă din Polonia.

Universitatea Craiova va încheia cantonamentul din Austria miercuri, 3 iulie, urmând ca primul joc oficial să-l susțină pe 11 iulie, în Azerbaidjan, contra lui FC Sabail, în primul tur preliminar al Ligii Europa.

Vezi declarațiile de după meci:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS