7.6 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep pentru WTA Insider: "Nu vreau antrenor pentru următoarele trei-patru luni, simt că nu vreau să mă leg de nimeni“

Simona Halep pentru WTA Insider: „Nu vreau antrenor pentru următoarele trei-patru luni, simt că nu vreau să mă leg de nimeni“

Înainte de debutul în sezonul 2019 din circuitul WTA, Simona Halep a oferit un interviu celor de la WTA Insider în care vorbește despre mai multe aspecte ale carierei sale. Liderul mondial a precizat, printre altele, că nu va avea antrenor în următoarele trei-patru luni, <simțind că nu vrea să se mai lege de nimeni>. „Atunci când ai antrenor trebuie să-i fi dedicat acelei persoane şi să faci totul pentru antrenor şi pentru echipă”, a fost de părere Simona, potrivit Hotnews.

Fără antrenor în primele trei-patru luni ale anului

„Situaţia este astfel pentru următoarele trei-patru luni, nu vreau să iau antrenor. Nu mă gândesc la asta. Las lucrurile să meargă de la sine şi voi vedea cum este, cumva, singură.

Vreau doar să mă liniştesc. Am avut suficientă presiune în aceşti ani. Acum simt că nu vreau să mă leg de nimeni, pentru că atunci când ai antrenor trebuie să-i fi dedicat acelei persoane şi să faci totul pentru antrenor şi pentru echipă. Am nevoie să fiu liniştită câteva luni, câteva săptămâni, pentru că anul trecut a fost unul greu. Mă simt mai bine dacă rămân aşa. Este decizia mea şi nu ştiu dacă este cea mai bună, dar mi-am asumat riscul.

Viaţa mea nu este doar tenisul acum. Încerc să mă bucur de mai mult. Încerc să fiu fericită. Am fost mereu, dar acum mă simt mai relaxată şi mă bucur şi de alte lucruri” – Simona Halep.

Despre despărțirea de Darren Cahill

„A luat decizia pentru că familia este întotdeauna principală. Nu am fost dezamăgită sau supărată, am înţeles perfect. Avem o relaţie foarte bună. Vorbim aproape în fiecare zi. I-am cerut un sfat şi mi l-a dat. Am discutat şi după finalul sezonului. Evident, nu este la fel, pentru că nu mai este antrenorul meu. Dar ne leagă o mare prietenie şi asta este cel mai important. Ultimii patru ani au fost cu Darren şi au fost cei mai buni. Pot spune că este greu fără el” – Simona Halep.

„Sunt încrezătoare că pot să îmi fac jocul pe teren. Sunt mai responsabilă acum cu privire la tot ce trebuie să fac. Poate este un lucru bun, voi vedea” – Simona Halep.

Nu a avut probleme cu spatele în ultima perioadă

„M-am antrenat la capacitate maximă, am jucat câteva seturi, câteva meciuri. Aşa că fără durere, fără stres… Dar nu se ştie niciodată ce va fi, până la meciurile oficiale, astfel că aştept să văd săptămâna aceasta cum mă simt. Acum mă simt bine, mă simt odihnită, sănătoasă, relaxată. Sunt bine şi fericită”, a conchis liderul clasamentului WTA.

Debutul Simonei în sezonul 2019 va avea loc la Sydney, acolo unde va da în turul al doilea peste învingătoarea partidei dintre Ashleigh Barty (Australia, 15 WTA) și Jelena Ostapenko (Letonia, 22 WTA). În acest moment, din echipa Simonei Halep fac parte următorii: fizioterapeutul Andrei Cristofor, preparatorul fizic Teo Cercel şi „sparring partner-ul” Vasile Antonescu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS