3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele din Vâlcea au oprit trofeul acasă

Handbalistele din Vâlcea au oprit trofeul acasă

Echipa feminină de handbal SCM Vâlcea a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, prima ediție a Cupei SCM, turneu amical desfășurat în sala „Traian“, la care au mai participat Corona Braşov, Danubius Galaţi şi SCM Slatina. Vâlcencele au obținut victorii pe linie. Rezultatele înregistrate la turneu: Corona Braşov – Danubius Galaţi 29-24, SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina 26-14, Corona Braşov – CSM Slatina 33-27, SCM Vâlcea – Danubius Galaţi 28-10, Danubius Galaţi – CSM Slatina 23-19, SCM Rm. Vâlcea – Corona Braşov 29-27.
Golghetera din sezonul trecut al Ligii Naţionale, Iryna Glibko, nu a jucat la acest turneu pentru Vâlcea, fiind menajată după o accidentare uşoară la gleznă.
SCM Râmnicu Vâlcea este calificată în premieră în turul II al Cupei EHF, acolo unde va întâlni pe învingătoarea din dubla Bruhl Handball (Elveţia) / Kastamonu Belediyesi (Turcia).
Tehnicianul echipei vâlcene a tras concluziile după acest turneu. „A fost un turneu reuşit, am obţinut trei victorii, două detaşate cu Slatina şi Galaţi, a fost un joc mai echilibrat cu Corona, care este una dintre candidatele serioase la medalii. Urmărim să jucăm în viteză, să repunem mingea rapid, chiar dacă au fost greşeli, am avut şi plusuri, şi minusuri. Sper să creştem de la zi la zi, mai avem şase meciuri tari, mergem în Ungaria şi mai avem un turneu la Vâlcea cu Brăila, Zalău şi Bekescsaba. Începem să ne apropiem de ceea ce ne dorim, dar mai e mult până departe, sunt multe jucătoare care nu sunt încă la nivelul fizic la care ni l-am fi dorit, dar este bine că aceste victorii dau încredere şi moral echipei. Mulţumesc publicului care a venit şi a susţinut echipa şi felicit fetele pentru modul cum au abordat acest turneu, sper să continuăm pe aceeaşi linie“, a declarat Florentin Pera.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS