Universitatea Craiova nu a găsit drumul spre victorie nici în etapa a treia. Gruparea din Bănie a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în compania lui FC Botoșani.
Oaspeții au deschis scorul prin Lorand Fulop, care a reluat din careul mic o minge venită de la Golofca (’11, 0-1).
Alb-albaștrii au restabilit egalitatea prin căpitanul Alex Mitriță, care a transformat fără emoții un penalti obținut de Vali Mihăilă (’21, 1-1).
Gruparea din Bănie a preluat conducerea tot grație căpitanului său, care a primit o pasă excelentă de la Mihăilă și, rămas singur cu portarul, l-a driblat pe Pap și a trimis de la șase metri în poarta goală (’35, 2-1).
Moldovenii au restabilit egalitatea prin Miron, care a deviat la colțul din dreapta o centrare venită din stânga, de la Mihai Roman I (’54, 2-2).
„U” Craiova: Pigliacelli – Popa (’67, Kelic), Gardoș, Ferreira – Borța (’67, Donkor), Mateiu, Cicâldău, Bancu – Mihăilă, Burlacu (’77, Markovic), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.
FC Botoșani: Pap – Dumitraș, Miron, Burcă, Soiledis – Rodriguez, Oaidă – Mihai Roman I (’62, Chitoșcă), Fulop (’46, Ogenda), Golofca – Mihai Roman II (’83, E. Popa). Antrenor: Costel Enache.
Cartonașe galbene: Burlacu ’13 / Mihai Roman I ’17, Fulop ’45+1, Pap ’69.
Au arbitrat: Andrei Florin Chivulete – Marius Nicoară, Imre Bucsi; Robert Avram.
Observatori: George Ionescu, Viorel Ilinca.