Handbalistele de la SCM Craiova au participat duminică și luni la primul turneu amical al verii, desfășurat la Cheile Grădiștei. Vicecampioanele României au susținut trei amicale, în compania unor colege din Liga Florilor, și au înregistrat două victorii și o remiză, câștigând turneul.
Duminică, elevele lui Bogdan Burcea, Costin Dumitrescu și Grigore Albici au remizat cu Dunărea Brăila, scor 24-24 (15-13) și au învins nou-promovata Gloria Buzău, cu scorul de 22-18 (10-10). Astăzi, alb-albastrele au evoluat în compania formației HC Zalău și au câștigat partida cu scorul de 29-19 (12-8).
„A fost un turneu util, după un cantonament efectuat în Grecia. Dacă ţinem cont că Jelena Trifunovic, Cristina Zamfir și Zeljka Nikolic au fost menajate, putem spune că fetele s-au descurcat bine. Cele trei jucătoare nu sunt accidentate, ci urmează un tratament şi am vrut să le menajăm în această perioadă“, au fost concluziile antrenorului principal al oltencelor, Bogdan Burcea.
Următorul turneu amical pentru câștigătoarea Cupei EHF va fi Cupa Craiovei, programat în intervalul 10-14 august, în Sala Polivalentă.

Duminică:
SCM Craiova – HC Dunărea Brăila 24-24 (15-13);
SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ – Rădoi (4 goluri), Șelaru (3), Țicu (6), Tătar (2), Seric (4), Gjorgjevska (5), Șelaru, Vizitiu, Colac, Stoican, Tănasie.
SCM Craiova – SCM Gloria Buzău 22-18 (10-10).
SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ – Rădoi (2), Șelaru, Țicu (4), Tătar, Seric, Gjorgjevska (1), Vizitiu (6), Colac (2), Stoican (1), Tănasie (6).
Luni:
SCM Craiova – HC Zalău 29-19 (12-8)
SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ – Rădoi (1), Șelaru, Țicu (4), Tătar (3), Seric (2), Gjorgjevska (4), Vizitiu (5), Colac (3), Stoican (3), Tănasie (4).