16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m): Liga Națională mai pierde o echipă, din motive financiare

Baschet (m): Liga Națională mai pierde o echipă, din motive financiare

Formația Timba Timișoara a anunțat astăzi că nu va participa în ediția 2018-2019 a Ligii Naționale masculine. Motivul: situația financiară a clubului.

„Pasiunea pentru baschet ne-a unit şi a făcut din noi o mare familie numită Timba. Mai bine de 10 ani, am trecut prin multe încercări, am avut parte de suişuiri şi coborâşuri, de bucurii şi tristeţi, de succese şi eşecuri. Am reuşit, cumva, să trecem peste toate şi să mergem înainte cu convingerea că suntem pe un drum corect, uniţi de acelaşi gând: baschetul. Astăzi, din păcate, trebuie să spunem stop. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă, pentru că Timba nu va fi prezentă în Super Liga de baschet masculin în ediţia 2018-2019. Motivul pentru care s-a luat această decizie este unul singur: situaţia financiară. Regretele noastre sunt mari, dezamăgirea pe care o provocăm celor care au fost alături de noi – la fel de mare, dar nu avem altă soluţie. Timba, însă, nu moare. Timba merge mai departe cu grupele de copii şi juniori, pe aceleaşi principii pe care ne-am bazat mereu, fără compromisuri care să ne transforme în ceva ce nu dorim să fim. În lunile următoare, ne vom regrupa şi ne vom întoarce mai puternici! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi fost alături şi ne-aţi susţinut în toţi aceşti ani. Fără voi, drumul nostru nu ar fi fost la fel de frumos”, a anunțat astăzi, prin intermediul paginii de Facebook, clubul bănățean.

Conform noului format al primei divizii, Timba Timișoara, care sezonul trecut încheiase campionatul pe locul 9, urma să facă parte din grupa a doua valorică.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS