La Mediaş, Cătălin Oprea (al doilea din stânga) a disputat primul său meci de box şi l-a câştigat
La Mediaş, Cătălin Oprea (al doilea din stânga) a disputat primul său meci de box şi l-a câştigat

În orașul Mediaș s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o competiție de kickboxing, sub motto-ul „Luptă în ring, nu în stradă“, la care au participat și sportivi de la clubul Power Gym Craiova. Luptătorii pregătiți de antrenorul Ionuț Pucă au disputat câte un meci sau două, iar antrenorul a fost mulțumit de prestația lor.
Unul dintre băieți, Cătălin Oprea, a susținut, în premieră pentru el, un meci de box, pe care l-a câștigat. „Am experimentat noi metode tehnice și tactice de abordare a luptei în competiția destinată amatorilor, cât și în gala semiprofesionistă din frumosul oraș istoric, Mediaș. A fost o competiție în format similiar cu ce am organizat noi la începutul acestei luni, pentru copii, juniori, seniori, fete și băieți. Copiii și juniorii clubului nostru au făcut senzație la Mediaș. Cu câte două meciuri disputate la copii, Mario Florescu, David Culcea și Răzvan Bușe, alături de juniorii David Bekam Miclescu și Denisa Bădulescu au avut prestații deosebite, obținând victorii frumoase. Unii au fost cumva dezavantajați, deoarece adversarii erau mai mari. Unul dintre meciurile de excepție a fost al lui Viorel Gulie“, a spus ieri antrenorul Pucă, pentru GdS.


La numai opt ani, Răzvan Bușe, cel mai mic reprezentant al Craiovei în competiție, a avut un meci și l-a încheiat la egalitate, iar Mario Florescu (9 ani) a avut două meciuri și a câștigat unu. Denisa Bădulescu (16 ani) și David Culcea (12 ani) s-au impus în ambele partide disputate, David Bekam Miclescu (13 ani) a avut o victorie în două meciuri, iar Viorel Gulie (17 ani) s-a impus în singurul meci disputat. Dragoș Coicea (18 ani) a disputat un meci și l-a pierdut. În gala de seară, Marian Șerban (29 de ani) a fost învins, iar Răzvan Bivolaru (17 ani) a pierdut prin accidentare.

Oprea, primul meci de box, prima victorie

Cătălin Oprea a experimentat primul său meci de box și s-a impus la puncte în fața unui adversar din Baia Mare. Cei doi aveau programat un meci de kickboxing, dar după ce băimăreanul s-a accidentat la picior în pregătire, s-a convenit ca ei să dispute un meci de box. „A fost o întâmplare, pentru că nu îl testasem pe Cătălin pe box. Adversarul său s-a accidentat la picior în pregătire și au solicitat să facă numai box. Ideea era să-l păcălesc cumva pe Cătă, să-l resuscitez, să-i dau un meci, pentru că avea perioadă mai lungă de când nu a mai avut meci. Trebuia făcuți și astfel de pași. Mă gândeam că are emoții, dar nu a avut. A mers foarte bine, a fost o reușită, câștigând toate cele trei reprize în fața unui adversar care face box“, a adăugat antrenorul de la Power Gym Craiova.

Marian Șerban se pregătește pentru o nouă gală

În ceea ce-l privește pe cel mai experimentat sportiv din lotul craiovean prezent la Mediaș, Marian Șerban, antrenorul Pucă spune că înfrângerea suferită de elevul său are și părți bune. „Șerban a pierdut în repriza a doua pe final, a luat KO, nu a mai reușit să se ridice, pe un fond de nepregătire, oboseală și lipsă de atenție. A dat de un adversar tare, de care chiar aveam nevoie, pentru că Marian se pregătește pentru un turneu foarte tare, care va avea loc la Târgoviște, pe 12 iulie, unde va avea un adversar de la sala lui Remi Bonjaski. Un alt elev al meu, Ionuț Iancu, va participa la gala de la Târgoviște“, a completat Pucă.

Au mers în ziua galei

La gala de la Mediaș, sportivii din Bănie au mers în ziua meciului, iar unii au avut mai puțin de o oră să se pregătească de meci. „Trebuia să mergem cu o seară înainte, să fie odihniți, dar, în funcție de programul părinților, a trebuit să experimentăm și chestia asta, să mergem în ziua concursului. Astfel, trebuia să trag un pic de ei, să intre repede în meci. Competiția începuse, cam o jumătate de oră au avut cei mici timp de pregătire pentru a intra în ring. Cei mari au fost mai norocoși, s-au dus la odihnă, pentru că ei aveau pe seară meci“, a mai spus Pucă.

„Creștem ușor-ușor”

Antrenorul este mândru de echipa sa, din care fac parte sportivi, antrenori, sponsori și părinții copiilor. „Sportivii noștri au asigurat prin tehnică și originalitate spectacolul evenimentului. Chiar dacă pentru noi a fost doar un test, ceea ce reușim prin unicitate, prezență de spirit și evoluţie este inedit. Alături de micii sportivi au făcut deplasarea și familiile lor. După competiție am ieșit în centrul orașului și unii localnici chiar ne-au felicitat pentru prestație. Creștem ușor, aducând din pepiniera proprie vârfuri, care cu siguranță prin dorință și prin susținerea noastră vor fi campionii de mâine. Sunt mândru de echipa noastră, din care fac parte sportivi, câțiva oameni de bine, care ne sprijină, familiile sportivilor, dar și familia mea. Soția mea, Simona, și fiul nostru, Edi, m-au asistat la meciurile de la Mediaș“, a încheiat antrenorul craiovean.