17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBon: Noi suntem echipa cea mai valoroasă

Bon: Noi suntem echipa cea mai valoroasă

Antrenorul echipei de juniori sub 17 ani a Universității Craiova, Dragoș Bon (foto), este foarte fericit în urma câștigării Supercupei României la Liga Elitelor în detrimentul formației FC Viitorul, de care a dispus sâmbătă, cu 1-0, la Mogoșoaia. Starea sufletească a tânărului tehnician este alimentată și de faptul că elevii săi și-au luat revanșa în fața grupării lui Gică Hagi, care le „suflase“ campionatul în urmă cu două săptămâni, câștigând finala la penaltiuri.

„Mă bucur că ne-am luat revanșa în fața celor de la Viitorul pentru finala pierdută din campionat. Suntem foarte fericiți că am reușit să câștigăm în timpul regulamentar și din punctul meu de vedere am demonstrat că noi suntem echipa cea mai valoroasă la acest nivel de vârstă. Spun asta pentru că finala campionatului s-a pierdut la penaltiuri. Acum nu am mai irosit oportunitățile de gol pe care le-am avut și am reușit să câștigăm. M-a bucurat foarte mult victoria din Supercupă. Am cucerit un trofeu important și am obținut și postura de vicecampioni, deci pot spune că a fost un an foarte reușit pentru generația Under 17“, a declarat Dragoș Bon, pentru GdS.
Acesta nu și-a clarificat deocamdată situația la Universitatea Craiova, dar speră să rămână în cadrul Centrului de Copii și Juniori: „Din ediția viitoare, probabil că băieții aceștia vor juca la Under 19, alături de copii născuți în 2000, și sper să urc și eu cu ei. Momentan, nu am discutat de prelungirea contractului. Înțelegerea mea e valabilă până pe 30 iunie și aștept propunerea clubului. O să vedem ce se va întâmpla, dar eu îmi doresc să continuu aici. Prima mea opțiune este Universitatea Craiova“.

Vacanța mai așteaptă

Pentru fotbaliștii sub 17 ani ai Științei, vacanța este încă departe. „Leii“ lui Dragoș Bon vor da curs unei invitații la un turneu internațional, denumit „Play Football Live Life“, urmând ca duminică să plece în Bosnia. Universitatea face parte din grupa A, alături de FK Sarajevo, FK Buducnost și NK Osijek, grupa B fiind compusă din FK Zeljeznicar, NK Maribor, FK Vojvodina și FK Vardar.
„Duminică o să plecăm în Bosnia, la Sarajevo, unde vom participa la un turneu puternic, în care vom întâlni echipe din fosta Iugoslavie, și după cum știm cu toții, ei stau bine la nivelul juvenil. Este un bun prilej să vedem și noi pe plan internațional pe unde ne aflăm din punct de vedere valoric. Vacanța va veni abia după acest turneu, dar va fi destul de scurtă. Vor primi liber după 22 iunie, când ne întoarcem, și vor sta în vacanță până la jumătatea lunii iulie“, a explicat Dragoș Bon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS