24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / „Speranțele“ Craiovei și-au învins adversarele la unu

Fotbal / „Speranțele“ Craiovei și-au învins adversarele la unu

Sâmbătă a fost zi de teste pentru echipele de „republicani“ ale Universității Craiova. Formația de juniori sub 17 ani trebuia să joace împotriva celor de la Academia „Gică Popescu“ U19, dar planurile s-au schimbat între timp și au întâlnit-o pe divizionara D Ajax Dobrotești pe stadionul „Aripile“. A fost 9-1 pentru trupa antrenată de Dragoș Bon, care a marcat prin Pătulea (2), Sîrbu (2), Nițu, Moldovan, Simon, Baiaram, Ionescu. Replica oaspeților a venit prin Ivan, dintr-un penalti.
Dragoș Bon a început meciul cu următorii: Manea – Ionescu, G. Negrea, T. Negrea – Nițuică, Guță, Moga, Pătulea – Moldovan, Nițu, Simon. Pe parcurs i-a mai introdus pe: Preduț – Baiaram, Boștină, Sîrbu, Cristea.
Până acum Universitatea Craiova U17 a mai învins formațiile CSJ Știința U Craiova U17, scor 11-0, și Amărăștii de Jos, scor 2-1. Următorul test pe care îl vor susține juniorii lui Bon va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, tot la „Aripile“, împotriva echipei Juventus București U17.

Băieții lui Șoavă, victorioși pe malul Oltului

La rândul său, Universitatea Craiova U19 a susținut un amical pe sinteticul de lângă stadionul „1 Mai“ din Slatina, în compania echipei similare a clubului LPS Slatina. Alb-albaștrii s-au impus cu scorul de 5-1, golurile învingătorilor fiind marcate de Stan, Alex Vulpe, Nichifor, Manda și Cercel.
Antrenorul Florin Șoavă a început meciul cu următorul unsprezece: Bobonete – Stancu, Gherghina, R. Popescu – Albăstroiu, I. Popescu, Gheorghișor, Stan – Fieraru, Zbona, Vulpe. Au mai intrat: Nichifor, Mihăescu, Cercel, Pătrașcu, Popa, Sună, Manda, Ivan.
Până acum, Universitatea U19 a mai câștigat un amical, scor 3-1 cu CSJ Știința U Craiova U19, și a pierdut unul, 1-3 cu Academia „Gică Popescu“ U19. Următorul test va avea loc sâmbătă, de la 16.00, la „Aripile“ cu Danubius Bechet (Liga a IV-a Dolj).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS