16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep: Trebuie să stau trei zile cu bandaj

Simona Halep: Trebuie să stau trei zile cu bandaj

Simona Halep a participat ieri, la Cluj Napoca, la conferinţa de presă premegătoare meciului de Fed Cup cu Canada, în ciuda faptului că nu va juca. Locul doi în clasamentul WTA, românca a anunţat când va şti exact starea în care se află şi a precizat că există şanse să nu joace la turneul de la Doha (Qatar), programat în perioada 12-18 februarie. „Îmi pare rău că nu pot să joc, am venit să simt atmosfera. Piciorul meu nu este vindecat, am făcut ieri un control, trebuie să stau cu un bandaj. Nu pot să spun în ce stare sunt. Vineri, sâmbătă, voi şti. Mi se pare corect ca jucătoarele mai în formă să joace. Există posibilitatea să nu joc la Doha. Dacă piciorul va fi bine când o să scot bandajul… Dar există posibilitatea să nu joc“, a spus Halep la conferinţa de presă.
Dacă la Doha nu ştie încă dacă va evolua, Simona Halep va fi pe teren la Dubai, după cum au anunţat ieri organizatorii turneului care se va desfășura în perioada 19-24 februarie. Sâmbătă și duminică, Simona Halep le va susţine la Cluj Napoca pe colegele sale de la naționala României în duelul contra Canadei, din Fed Cup, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Cîrstea: Pe hârtie suntem favorite

Componentele echipei de Fed Cup a României, Sorana Cîrstea (38 WTA), Irina-Camelia Begu (37 WTA), Ana Bogdan (86 WTA) şi Raluca Olaru (45 WTA la dublu) au vorbit și ele la conferința de ieri despre așteptările pe care le au de la confruntarea cu Canada. „Pe hârtie pornim favorite, avem jucătoare mai bune, cu mare experiență. Totuși, în Fed Cup, valorile se mai echilibrează. Pornim cu prima șansă și trebuie să ne respectăm statutul“, a declarat Sorana Cîrstea. Irina Begu e încântată de suprafața din Sala Polivalentă din Cluj: „Am mai fost o dată la Fed Cup aici, dar atunci s-a jucat pe zgură, cu Germania. Suprafața este mai rapidă. Pentru mine și celelalte fete cred că e o suprafață OK“. „Sunt onorată, mă simt foarte bine alături de colegele mele. Abia aștept meciul cu Canada, suntem o echipă puternică, am avut antrenamente bune împreună și lucrurile merg spre bine“, a completat-o Ana Bogdan. „Suntem bucuroase să fim aici la Cluj, condițiile sunt foarte frumoase. Sper să ne bucurăm împreună la final“, a încheiat Raluca Olaru. În 2015, România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zürich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS