10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Marele Milan n-a fost așa mare (galerie foto)

Fotbal / Marele Milan n-a fost așa mare (galerie foto)

Craiova a revenit în cupele europene și a jucat cu adevărat fotbal, a resimțit că trăiește. Cu tribunele pline la Severin și într-o atmosferă superbă, CS Universitatea a ieșit cu capul sus din primul duel cu marele colos AC Milan, disputat joi seară, în turul trei al Ligii Europa. Tabela de pe „Municipal” a indicat 0-1 în favoarea „diavolilor”, dar în teren alb-albaștrii au surprins plăcut, jucând în multe momente de la egal la egal cu fotbaliștii de milioane de euro ale italienilor. Au arătat o atitudine bună, s-au apărat compact și au pus probleme. Golul care a făcut diferența a fost marcat de Rodriguez dintr-o lovitură liberă ce nu se anunța periculoasă, a fost norocos, doar naivitatea și neatenția lui Calancea făcând ca mingea să fie scoasă din plasă. Replica oltenilor a fost neașteptat de bună, Mitriță având posibilitatea rarisimă să deschidă scorul în prima repriză, apoi Băluță, Gustavo și Roman au presărat minute în șir panică în defensiva „rossonera”, iar regretul că nu s-a marcat în poarte Milanului a fost foarte mare. Deși calificarea în faza următoare este compromisă, în returul programat joi, 3 august, de la ora 21.45, o victorie oltenească pe „San Siro” în fața a zeci de mii de suporteri milanezi în tribune fiind de domeniul fantasticului, Craiova a atras atenția că știe fotbal și nu trebuie desconsiderată. Din contră, a demonstrat că e capabilă să realizeze noi performanțe.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov (’81, Roman), Spahija, Kelic, Briceag – Zlatinski – Gustavo, Mitriță (’67, Bărbuț), Rossi (’74, Mateiu), Bancu – Băluță. Antrenor: Devis Mangia.

AC Milan: Donnarumma – Abate (’73, Conti), Zapata, Musacchio, Rodriguez – Kessie, Montolivo, Bonaventura – Borini (’66, Andre Silva), Cotrone (’81, Antnelli), Niang. Antrenor: Vicenzo Montella.

Cartonașe galbene: Briceag ’90+2 / Kessie ’77.

Au arbitrat: Halis Özkahya – Çem Satman, Hakan Yemisken; Yasar Kemal Ugurlu (toți din Turcia).

 

Mangia: E o înfrângere nemeritată

 

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, consideră nedrept rezultatul de pe tabelă de marcaj și a punctat că nu este supărat pe Calancea pentru greșeala de la gol.

_DSC0060
„Am făcut un meci bun împotriva unei echipe puternice. Prima mare ocazie am avut-o noi, puteam să rescriem soarta meciului dacă marcam, și sunt supărat că am primit gol dintr-o lovitură liberă, care nici măcar nu a existat, nu trebuia acordată. Sunt foarte mulțumit de prestația jucătorilor mei. În prima repriză am fost foarte ordonați, disciplinați, iar în partea secundă am fost și agresivi. E păcat că meciul s-a terminat cu înfrângerea noastră. Cred că un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. Mi s-a părut că ar fi o idee bună să înfrunt Milanul cu trei atacanţi mai scunzi, cu Băluță, Mitriță și Gustavo, pentru doream să-i punem în dificultate prin viteză. Vreau să-i felicit pe cei trei atacanţi, dar şi întreaga echipă. Nu sunt supărat pe Calancea pentru modul în care a primit golul, mai supărat sunt pe arbitru. Nu vorbesc despre arbitraj, dar nu cred că arbitrul a fost poziţionat cum trebuie la lovitura liberă din care am primit golul”, a declarat Mangia, la conferința de presă.
„Trebuie să mergem la Milano, să fim curajoşi şi să ne jucăm şansa, dar, până atunci, ne gândim la meciul cu Steaua, pentru că e o partidă dificilă şi avem la dispoziţie doar două zile pentru a ne recupera. Cu siguranţă voi face anumite schimbări, pentru că noi am jucat joi şi jucăm duminică, iar Steaua a jucat marţi”, a completat tehnicianul „leilor”.

 

Montella, scuză jocul „diavolilor”

 

De partea cealaltă a baricadei, strategul lui AC Milan, Vicenzo Montella, a admis că evoluția „diavolilor” nu a fost foarte bună și a dat vina pe lipsa omogenității din lot.

_DSC0078
„Regret că nu am reușit să marcăm încă un gol, dar a fost bine și așa. Este adevărat că jocul nu a ieșit așa cum ne așteptam, dar au fost mulți jucători noi în echipa de start, care nici măcar nu se cunosc între ei. A fost un meci foarte util, Devis Mangia este un antrenor foarte bun și mă așteptam să primim o replică bună din partea Craiovei. A fost o zi foarte frumoasă pentru fotbal, publicul a fost călduros și m-am simțit foarte bine. O să mai treacă o săptămână de antrenamente și, probabil, o să fim mai pregătiți în retur. Îmi doresc să văd o diferență mai mare de scor săptămâna viitoare.

 

Jucătorii Craiovei au prins glas

 

Jucătorii formației CS Universitatea Craiova afirmau înaintea meciului cu Milan de la Severin că trebuie să joace cu determinare, fără teamă și să pună probleme în atac și s-au ținut de cuvânt, dar le-a lipsit și șansa, cu toții regretând că nu au reușit să-l învingă măcar o dată pe Donnarumma.

_DSC0063
„Am făcut un joc bun, nu am intrat cu frică, am respectat exact ce am pregătit toată săptămâna. Au fost momente când chiar i-am dominat și puteam să înscriem. Am făcut spectacol şi ne-am ridicat la nivelul lor. Probabil ar fi fost ideal să intrăm cu un egal la pauză, dar eu zic că am strâns rândurile după pauză, am fost mult mai agresivi, nu i-am lăsat deloc să joace, i-am luat de sus şi puteam egala cu uşurinţă. Avem şansa noastră la Milano, putem realiza imposibilul”, a declarat căpitanul alb-albaștrilor, Alex Băluță.

_DSC0059
„Am nevoie de puţin timp de acomodare, pentru că sunt de doar o săptămână la echipă. A fost un meci greu pentru mine şi sunt puţin dezamăgit că nu am marcat la debutul meu”, a spus Alex Mitriță.

_DSC0072
„Am pierdut, dar am făcut un meci foarte bun. Am avut multe ocazii şi meritam un egal. Dacă marca Mitriţă în prima repriză, jocul era altfel. Ei au avut mai mult posesia, dar noi am avut ocazii mai multe decât ei. Calificarea se joacă în retur”, a punctat Nicușor Bancu.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0001

_DSC0004

_DSC0005

_DSC0006

_DSC0009

_DSC0012

_DSC0013

_DSC0016

_DSC0017

_DSC0018

_DSC0022

_DSC0023

_DSC0026

_DSC0027

_DSC0028

_DSC0031

_DSC0032

_DSC0036

_DSC0037

_DSC0040

_DSC0042

_DSC0045

_DSC0050

_DSC0053

_DSC0054

_DSC0056

_DSC0061

_DSC0062

_DSC0064

_DSC0065

_DSC0067

_DSC0068

_DSC0071

_DSC0075

_DSC0076

_DSC0080

_DSC0081

_DSC0082

_DSC0084

_DSC0085

_DSC0090

_DSC0093

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS