Acasă Sport Fotbal / Mihai Teja l-a înlocuit pe Ștefan Nanu la Pandurii

Fotbal / Mihai Teja l-a înlocuit pe Ștefan Nanu la Pandurii

-

La Pandurii Târgu Jiu lucrurile nu sunt deloc „așezate”, așa cum dorea să pară conducerea gorjenilor. Antrenorul Ștefan Nanu a decis să plece de la echipă după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele contractuale. Între timp, conducătorii grupării oltene i-au oferit postul lui Mihai Teja, fost antrenor al Universității Cluj.
„Am plecat fiindcă administrator judiciar, domnul Emanoil Ciobanu, nu a fost de acord cu termenii contractului meu. Sunt în continuare probleme mari la Pandurii. Îi doresc succes lui Mihai Teja, dar îi va fi greu şi lui. Nu a venit nici un jucător cu experienţă şi nu mai e mult timp până începe campionatul. Sunt doar jucători de la Centrul de copii şi juniori, iar în condiţiile acestea e greu de promovat. Dacă nu vor fi aduşi şase-şapte jucători de valoare, cu experienţă, e imposibil să lupţi pentru promovare. Eu o să îmi continui proiectele pe care le am la SCM Râmnicu Vâlcea”, a precizat Nanu, pentru liga2.ro.
„Teja are un CV mai bogat ca Nanu, are şi licenţa PRO, a antrenat Universitatea Cluj şi naţionala de tineret. Nu e o alegere întâmplătoare. Va semna un contract valabil pe trei sezoane”, a spus preşedintele USMO, Marin Condescu.
Mihai Teja va fi ajutat de secunzii Dorian Gugu şi Marcel Ploaie.
Sezonul 2017-2018 al Liga a 2-a va începe pe 5 august, iar pe 25 iulie va fi stabilit programul competiţional. În tur, Pandurii va disputa meciurile de pe propriul teren pe stadionul „Minerul” din Motru, urmând să revină la Târgu Jiu în momentul în care noua arenă, în care s-au investitit aproximativ 20 de milioane de euro, va fi finalizată.

Alexandru VIRTOSU
Alexandru VIRTOSU
De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.