Atleții din Craiova au cucerit 15 medalii la Campionatul Național pentru seniori și tineret, desfășurat weekendul trecut pe stadionul „Nicolae Dobrin“ din Pitești. CSM Craiova a avut nouă medaliați, dintre care o medalie de aur, cinci de argint și trei de bronz, iar de la CS Universitatea Craiova doi alergători au reușit să ia șase medalii (cinci de argint, una de bronz).
Singurul titlu național ajuns în Bănie a fost adjudecat de Andreea Grecu, sportivă legitimată la CSM Craiova de puțin timp. Andreea a câștigat cursa de 100 de metri la seniori, la care se adaugă o medalie de bronz la 200 m.

Andreea Grecu, campioană la atletism și pilot de bob

Andreea Grecu are 23 de ani și, pe lângă atletism, pe care îl practică cu rezultate foarte bune, ea mai face un sport de performanță. Este vorba despre bob și chiar zilele acestea se află într-un cantonament de pregătire în Germania cu echipa națională de bob a României.
Revenind la rezultatele de la Campionatul Național de atletism, medalii de argint pentru CSM au obținut soții Ileana Sorescu (aruncarea discului) și Cosmin Sorescu (aruncarea ciocanului), Alexandru Corneschi (10.000 m), Andrei Ștefana (3.000 m obstacole) și Mihai Anastasiu (înălțime, dublă legitimare cu Rapid București). Pe treapta a treia a podiumului, în afară de Andreea Grecu, au mai urcat Cătălina Chircă (1.500 m, tineret) și Daniel Betej (3.000 m obstacole, dublă legitimare cu CSU Reșita). Aproape de o medalie au fost Ionela Puia (10.000 m), Marius Bușcă (10.000 m), Ana Maria Roșianu (10.000 m), Ioan Pițigoi (100 m tineret) și Irinel Târșogoiu (aruncarea discului, tineret). Cu toții s-au clasat pe locul patru.
Mircea Călin, directorul CSM Craiova, a spus ieri că reprezentanții clubului pe care îl conduce puteau obține mai multe medalii la competiția de la Pitești, dar cauzele au fost mai multe. „Se putea și mai bine. Am ratat câteva medalii la care ne așteptam. În primul rând, sportivii clasați pe locul patru, dar și cele două echipe feminine de ștafetă. În plus, s-a accidentat și Adelina Pap Pastor“, a explicat Călin pentru GdS.

Roxana Ene, câștigătoarea a patru medalii, a terminat două facultăți

De la CS Universitatea Craiova, Roxana Ene (foto) a urcat pe podium de patru ori. Sportiva antrenată chiar de mama sa, Eugenia Ene, a concurat în două probe. La 100 m s-a clasat a doua la tineret și pe locul trei la senioare, iar în probele de 200 m și 400 m garduri, craioveanca s-a clasat pe locul doi la tineret. Totodată, sprintera din Bănie a realizat și două recorduri personale, 11.92 secunde la 100 m și 24.44 la 200 m.
Sportiva a absolvit de curând două facultăți, Economie şi Administrarea Afacerilor și Educație Fizică și Sport. În ciuda programului încărcat, Roxana și-a făcut timp să se antreneze zilnic, uneori chiar și de două ori pe zi. „A fost greu, pentru că trebuie să faci unele sacrificii, dar nu este imposibil să mergi în paralel cu două facutăți și cu sportul de performanță. Din toamnă, mă voi înscrie la master la ambele facultăți“, ne-a mărturist ieri Roxana.
Eugenia Ene a spus că este foarte mulțumită de cele patru medalii cucerite de fiica sa: „La condițiile pe care le avem a fost extraordinar de bine. Mă refer la lipsa unei piste de atletism regulamentare în oraș, dar și perioada scurtă de cantonament, doar două-trei săptămâni. Ne adaptăm condițiilor, dar, cât s-o mai putea, pentru că la un moment dat te saturi să te tot chinuiești“.
Al doilea medaliat de la CS Universitatea la Pitești a fost Mădălin Gheban, care a obținut două medalii de argint la 800 m, la seniori și tineret. Cei doi sportivi, dar şi cinci alergători de la CSM Craiova, Ileana Sorescu, Cosmin Sorescu, Daniel Budin, Alexandru Corneschi și Ana Maria Roșianu, fac parte din lotul României care va participa în weekend la Campionatul Balcanic din Serbia.
Și alți atleți olteni au obținut medalii la Pitești. Ștafeta masculină de 4x100m de la CSM Slatina, alcătuită din Pavel Nichituș, Daniel Budin, Mihai Dincă și Marius Șerban, s-a clasat pe locul doi, iar de la CS Pandurii Târgu Jiu Adela Bălțoi a devenit campioană la 3.000 m obstacole, iar Adrian Garcea s-a clasat pe locul 3 la 1.500 m.