11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSorin Cârțu: Craiovei îi trebuie un vârf pozițional

Sorin Cârțu: Craiovei îi trebuie un vârf pozițional

Fostul antrenor al CS Universitatea Craiova, Sorin Cîrțu, se bucură din plin de timpul liber. „Sorinaccio“ a renunțat pentru o perioadă la fotbal, îngrijindu-se de sănătate, și este dispus să revină în circuit doar dacă i se propune un proiect serios și bănos.
„M-am cam lăsat de antrenorat. Am stat și pentru tratamentul ăla un an și ceva, dar dacă nu ai echipă, înseamnă că te-ai lăsat la vârsta asta. Am avut chiar acum o ofertă din afara țării. M-a întrebat un impresar dacă m-ar interesa niște echipe din Iran, mi-a dat, așa, o sumă, eu am spus altă sumă și aștept răspuns. Dacă e ok, merg acolo, dacă nu, nu e nici o problemă, pentru că duc o viață care îmi place, fără stres. Mă simt superbine acum“, a declarat Sorin Cârțu, apreciind faptul că și în România a început să se miște piața transferurilor: „E foarte bine că a început să se investească din nou în fotbalul românesc. Numai așa poate veni și progresul“.

„Le trebuie un lot mai echilibrat“

Întrebat despre „campania“ de achiziții a CS Universitatea Craiova, Sorin Cîrțu a apreciat aducerea lui Cristi Bărbuț și a făcut lobby pentru cooptarea atacantului craiovean Mihai Roman (NEC Neijmegen), considerând că prin aducerea acestuia s-ar rezolva și atacul pozițional, în prezent Devis Mangia beneficiind doar de fotbaliști de contraatac.
„Dacă îl ia pe Roman, e bine, îmi place. Și Bărbuț îmi place. Ar fi niște alegeri bune. Craiovei îi trebuie un vârf din ăsta pozițional și ceea ce are la ora actuală este o echipă foarte bună pentru contraatac, pentru că ai cu cine să parcurgi imediat spațiile libere. Ai jucători din ăștia de viteză bună, tehnici. Nu știu, în schimb, cum s-ar prezenta la jocul pozițional. Și atunci Mihai Roman ar fi bun. Repet: Craiova este o echipă pentru spații mari, pentru că pentru atacuri poziționale nu văd cum s-ar descurca cu Bărbuț, Ivan, Băluță… Bancu merge pentru atacurile poziționale, pentru jocul de combinații. Ceilalți, nu știu. CS Universitatea se poate bate pentru primele locuri, dar depinde ce jucători își mai ia. La poziția actuală, nu cred, dar poate să fie în play-off fără probleme. Le trebuie un lot mai echilibrat“.

Și Săndoi îl indică pe Roman

Despre Roman și Bărbuț a vorbit frumos și Emil Săndoi, și el un tehnician în așteptare de oferte.
„Îi cunosc pe Roman și Bărbuț, pe ambii i-am avut la echipa națională de tineret. Bărbuț este un jucător căruia îi plac foarte mult spațiile libere, are o viteză bună, este și marcator, generos la efort. Roman este un atacant cu talie bună, care chiar dacă nu are o viteză deosebită, protejează foarte bine, are un stâng foarte bun, e un marcator. Nu trebuie să uităm că atunci când a jucat la Târgu Jiu a fost golgheterul echipei. Cred că sunt două achiziții bune pentru echipă. În rest, sperăm ca și jucătorii tineri de la echipa a doua să înceapă să se ridice la nivelul pretențiilor“, a punctat Emil Săndoi.

Un portar bosniac, în probe

În cantonamentul Craiovei din Austria a ajuns și un portar bosniac, cu cetăţenie elveţiană, Miodrag Mitrovic. Goalkeeper-ul de 26 de ani și 1,85 metri a jucat ultima dată în liga a doua elveţiană, la Chiasso, iar în carieră a mai îmbrăcat tricourile echipelor Bari, Lugano şi Krka. Mitrovic ar putea crea concurența dorită pentru Nicolai Calancea și Laurențiu Popescu, tânărul Cristi Dică urmând să apere la „satelit“, în timp ce Andrei Vlad pare să sară din schemă pentru că a refuzat să-și prelungească înțelegerea scadentă în vara viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS