Craioveanul Dan Zdrîncă își continuă aventura fotbalistică în campionatul din Arabia Saudită și nu oricum, el ieșind campion cu Al Hilal și adjudecându-și și Cupa Regelui, o mare realizare pentru club. Aflat în vacanță în Bănie, antrenorul cu portarii de la Al Hilal a acordat un amplu interviu GdS, în care a explicat longevitatea sa la cel mai titrat club din zona Golfului, dar și modul cum decurge colaborarea cu celebrul antrenor argentinian Ramon Diaz.
Gazeta de Sud: Dan, ai revenit acasă cu trofee frumoase. Cum a fost anul acesta la Al Hilal, echipă care în acest sezon a realizat o dublă importantă, o premieră în istoria clubului?
Dan Zdrîncă: A fost un an senzațional din toate punctele de vedere. A fost un sezon extraordinar pentru Al Hilal, pentru că am câștigat campionatul și Cupa Regelui. Sunt încununarea unei munci grele dintr-un întreg sezon. Dacă am luat aceste două trofee, înseamnă că s-a muncit bine și cu folos.
GdS: Cum v-au tratat șeicii după această performanță?
D.Z.: Al Hilal nu mai câștigase campionatul de câţiva ani, ci doar cupele, gen Cupa Regelui sau Cupa Prințului. În campionat se clasau mereu pe doi sau trei. Era o „foame“ în ceea ce privește titlul național și a însemnat foarte mult câștigarea lui. Prin ce am reușit, am demonstrat că am meritat cu prisosința trofeul. Am devenit campioni cu trei etape înainte de final. Noi am avut 66 de puncte, iar Al Ahli 55. Am plecat favoriți și am terminat en-fanfare. Nu ne-a putut sta nimeni în față. Nu am scăzut deloc nivelul jocului, pentru că era o dorință incredibilă de a câștiga campionatul. Practic, ne-am bătut cu propriile recorduri. Unul dintre acestea este că avem 13 etape fără gol primit. Portarul Abdullah Al-Maiof, de 29 de ani, nu avea un nivel foarte bun când a venit, anul trecut fusese rezervă la marea rivală, Al Ahli, și nu era foarte bine văzut. A fost un băiat serios și între timp a ajuns la lotul național. Mă bucură că Abdullah a intrat după foarte mult timp în circuitul naționalei.
„Al Hilal nu se refuză“
GdS: Ai început anul competițional cu olimpicii, apoi ai trecut la echipa mare. Cum te înțelegi cu Ramon Diaz, un antrenor bine cotat?
D.Z.: La începutul sezonului, contractul meu a fost pentru echipa olimpică. După o lună s-a renunțat la staff-ul primei echipe și ni s-a dat șansa nouă, celor de la echipa olimpică. Apoi a fost anunțat Ramon Diaz. I s-a propus de către club să vină să mă vadă ca antrenor de portari, iar el nu a avut nimic de obiectat în ceea ce privește munca mea. Am continuat împreună, cu rezultate deosebite, și pe viitor vom lucra la fel. Este un antrenor foarte bine cotat în America de Sud, cu trofee câștigate cu River Plate, prima lui echipă ca antrenor. Avem o relație foarte bună. Staff-ul lui e tot din America de Sud. Secund este chiar fiul său, Emilio, și mai sunt un preparator din Chile și doi analiști video. Ne înțelegem bine.
GdS: Dacă ți-ar propune Ramon Diaz să mergi cu staff-ul lui la un club din Europa, ai pleca de la Al Hilal?
D.Z.: Nu m-ar tenta. Distanța mare, 5.000 de kilometri până în România, nu este un impediment pentru mine. Am învățat în acest timp că Al Hilal nu se refuză. Este un club imens, iubit și respectat. Ce îți oferă ei este greu să-ţi ofere alții chiar și în zona Golfului, cu atât mai puțin în Europa.
GdS: Ai avut sau ai un cuvânt de spus în privința transferurilor? Cel puțin pe partea ta, cu portarii?
D.Z.: Nu mă bag. Legat de portari, discuții cu antrenorul principal au fost. Spre exemplu: jucam un amical cu Rostov, unde e și Prepeliță, la Abu Dhabi. El voia să joace cu un portar tânăr, iar eu i-am zis că nu e pregătit. Mie îmi place să aduc portarul la nivel de competiție, apoi să anunț principalul, nu să fie la 75% din potențial. La două săptămâni i-am zis că e pregătit 100% și că îi poate folosi pe ambii, iar el poate alege. Acum a zis că nu aduce portari. Abdullah are 44 de meciuri, fără nici o gafă majoră, și nu văd de ce ar cumpăra un portar la momentul ăsta.
GdS: În fotbalul arab s-a menținut ideea de a avea în lot doar trei străini? A ajutat treaba asta?
D.Z.: Da, este în continuare, și da, a ajutat enorm. S-a ajuns la un nivel foarte bun acum, dar nu aș vrea să fac o comparație cu fotbalul românesc. Se joacă un fotbal foarte bun, tehnico-tactic se stă foarte bine, iar efortul este unul foarte bun. La prima ligă sunt antrenori valoroși. Spre exemplu, Gâlcă s-a dus la o nou-promovată, dar a fost la Espaniol în sezonul trecut. Nu vine acolo să facă act de prezență. Toți își lasă amprenta la echipele la care vin să muncească.
„Sunt norocos!“
GdS: Ești de ceva timp la Al Hilal…
D.Z.: Am încheiat anul trei, dar în Golf sunt de patru ani, dacă pun și sezonul din Oman. Mi-aș dori să mai continui câțiva ani acolo. M-am adaptat foarte bine condițiilor de viață de acolo, chiar dacă nu sunt ușoare.
GdS: Soția și cele două fiice s-au obișnuit fără tine?
D. Z.: Aici e mai complicat, dar ne descurcăm. Fetele au crescut, înțeleg sacrificiile pe care le facem, unele imense, dar îmi duc dorul, chiar dacă vorbim în fiecare zi pe internet. Și soția, la fel. Doar soția a fost la mine, în Arabia Saudită, anul acesta. Fetele nu au fost din cauza școlii, dar vreau să le aduc în august.
GdS: Te consideri norocos că ai plecat din fotbalul românesc?
D.Z.: Da! Când m-a chemat Reghecampf și mi-a făcut invitația să vin la echipa olimpică, acum trei ani, m-am simțit foarte bine. Sunt norocos că m-a chemat pe mine. Apoi, mă felicit că am reușit să rămân, pentru că mă putea concedia și pe mine clubul când a plecat Reghecampf. Dar cu muncă și seriozitate, profesionalism, lucruri la care ei țin foarte mult, am reușit să mă mențin acolo. Pe deasupra, rezultatele au fost de partea mea.
GdS: Cât ai vacanță?
D.Z.: Pe 7 iulie trebuie să fiu acolo, pe 8 iulie începem pregătirea, iar pe 10 august începem campionatul. Profităm la maximum de vacanță. Pe 31 iulie îmi expiră înțelegerea, pentru că la echipa olimpică se face contract doar pe un an, dar la cea mare se poate face pe o durată mai mare. Conducerea mi-a spus să merg liniștit acasă, că atunci când mă voi întoarce voi fi mulțumit.
