20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalistele de la Școala „Decebal“, medaliate cu argint

Fotbalistele de la Școala „Decebal“, medaliate cu argint

Echipa feminină de fotbal U10 a Școlii Gimnaziale „Decebal” din Craiova s-a întors cu medalii de argint de la Cupa Tymbark Junior, cel mai mare campionat de fotbal pentru copii, organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Turneul final s-a desfă­șurat recent la Timișoara, iar elevele din Craiova au fost aproape de cucerirea titlului național. Micuțele fotbaliste din Bănie au fost învinse în finală de echipa Școlii Generale nr. 40 din București, cu scorul de 3-2. Până în finală, oltencele câștigaseră toate meciurile, mai întâi la turneul județean, apoi la turneul zonal și turneul final.

Jucătoarele de la Școala Gimnazială „Decebal” și-au prezentat ieri medaliile în fața colegilor (foto: Bogdan Grosu)
Jucătoarele de la Școala Gimnazială „Decebal” și-au prezentat ieri medaliile în fața colegilor (foto: Bogdan Grosu)

„În finala pentru trofeu am jucat cu o echipă din București și am pierdut cu 3-2. Am condus cu 1-0, adversarele au întors scorul la 3-1, am înscris și noi al doilea gol, iar în repriza a doua am mai ratat trei ocazii clare. Se pare că mingea nu a vrut să intre în poartă. Fetele au fost destul de dezamăgite că au pierdut. Noi am încercat să le încurajăm și le-am zis că la anul joacă pe categoria lor de vârstă și atunci pot obţine locul întâi. La fete U10, la faza județeană Dolj au fost 12 echipe, la turneul de zonă – 6, iar la turneul final au ajuns cele mai bune opt formații din țară“, a explicat ieri Florin Tucă, profesorul care se ocupă de pregătirea echipei, împreună cu colegii săi Olguța Vancea și Marius Firulescu.

Anul trecut au luat tot argint

Și la ediția de anul trecut, fetele de la „Decebal“ au obținut tot medalie de argint, iar pentru la anul și-au propus să devină campioane. Loredana Mihăiță a fost desemnată la Timișoara cea mai bună jucătoare a finalei. În familia Mihăiță, nu doar ea practică fotbalul, ci și sora sa, care face parte din echipa de gimnaziu a Școlii „Decebal“. „Prima dată sora mea a fost la domnul Tucă, și m-a întrebat și pe mine dacă vreau să fac parte din echipă și am zis că da. Îmi place să atac, jucătorul meu preferat este Cristiano Ronaldo. În echipa noastră suntem cam toate bune. Jucăm în pase și când ne apropiem de poartă șutăm și dăm gol. La echipa care ne-a învins în finală doar o fată era foarte bună, nu jucau în pase. Mă bucur că am fost desemnată cea mai bună jucătoare din finală“, a spus Loredana, care joacă și handbal, tot pentru echipa școlii.

Micuțele fotbaliste din Bănie au cucerit argintul, la fel ca anul trecut (foto: Bogdan Grosu)
Micuțele fotbaliste din Bănie au cucerit argintul, la fel ca anul trecut (foto: Bogdan Grosu)

Și în cazul colegei sale de echipă, Alexandra Maria Budescu, fotbalul se practică în familie. Tatăl său, Bogdan Budescu, este antrenor la juniori la CS Universitatea Craiova. Acesta o ajută mereu cu sfaturi de pe margine. „A venit la fiecare meci. Mă ajută, îmi zice să fiu mai atentă, să alerg, să fiu mai tehnică, să nu mai dau cu mingea tare în față, cum făceam eu de obicei“, ne povestește puștoaica. Întrebată cum se înțelege cu colegele de echipă, Alexandra ne explică că ele sunt mai mult decât colege, sunt prietene, și chiar dacă a trebuit să facă antrenament și în vacanța intersemetrială, acest lucru nu le-a deranjat deloc. „Suntem foarte unite, prietene. Când marcăm, sărim la mijlocul terenului, ne luăm în brațe. Am făcut antrenament și în vacanța intersemestrială, ne simțim bine, ne distrăm. Unele fete, cum este cazul fostei colege de bancă, sunt mai timide în viața de zi cu zi, dar când intră în teren se schimbă, prind curaj. Și profesorul ne spune să fim curajoase, că nu are ce să ni se întâmple. Pentru la anul ne vom pregăti foarte bine și sper să câștigăm primul loc național“, a adăugat micuța fotbalistă.

Fetele joacă fotbal de câțiva ani la „Decebal“

DSC_0947

La Școala Gimnazială „Decebal“, elevele cochetează de câțiva ani cu fotbalul și au avut rezultate notabile an de an. „Am început în 2012, când a luat naștere competiția de fotbal fete. În fiecare an am obținut cel puțin un loc doi la faza zonală. Au fost ani în care am ocupat locul cinci sau şase. Anul trecut, am avut chiar locul trei la Gimnaziadă. Este destul de greu să faci echipă, pentru că la noi în zonă mentalitatea părinților este puțin diferită față de partea de vest a țării, unde sunt și multe cluburi de fotbal feminin. Cu ajutorul colegilor mei, doamna Vancea și domnul Firulescu, răzbim. Fetele au prins gustul fotbalului și îl practică cu mare drag. Acum, și părinții, având experiența anilor trecuți, au încredere și lasă fetele pe mâna noastră să meargă la turnee“, a completat profesorul Tucă.
Pentru rezultatul de la Timişoara, elevele fotbaliste vor fi recompensate cu media 10 la educație fizică. „Când am început pregătirea, le-am spus că dacă luăm medalie vor avea media 10 fără să susțină probele de control. Pe lângă aceasta, școala încearcă să le recompenseze prin burse de performanță“, a încheiat Tucă.
Lotul echipei Școlii Gimnaziale „Decebal“ Craiova: Teodora Mihaela Robu, Ana Maria Roberta Pachia, Daria Karina Tudor, Andreea Roberta Chiriac, Alexandra Maria Budescu, Alexandra Mădălina Bărăgan, Maria Anisia Tică, Maria Loredana Mihăiță, Alexandra Mihaela Frăsineanu, Daria Ștefania Popescu, Alessia Cristiana Tucă.

DSC_0954

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS