17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / LPF a desființat Cupa Ligii

Fotbal / LPF a desființat Cupa Ligii

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a decis în unanimitate, în cadrul Adunării Generale Extraordinare care a avut loc astăzi, desființarea Cupei Ligii, competiție înființată în anul 2014. Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat, într-o conferință de presă, că președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a obținut ceea ce a dorit, mai exact desființarea Cupei Ligii, concurenta Cupei României.
„Din păcate, din sezonul viitor, Liga Profesionistă de Fotbal nu va mai organiza Cupa Ligii. Domnul Burleanu a reușit să obțină ceea ce și-a dorit, înlăturarea unui concurent al Cupei României. De ce era concurent? Pentru că această Cupă a Ligii avea premii mai mari, lucru deranjant pentru FRF. Cupa Ligii nu avea o miză sportivă pentru că FRF nu a fost de acord să organizăm o finală între câștigătoarea Cupei României și a Cupei Ligii, iar învingătoarea să asigure participarea în Europa League. Pentru a elibera datele din calendar s-a decis cu unanimitate de voturi ca începând cu ediția 2017-2018 Cupa Ligii să nu mai existe”, a spus oficialul LPF, citat de Agerpres.
Justin Ștefan a menționat că motivul principal al desființării Cupei Ligii după doar trei ediții este faptul că nu avea nici o miză sportivă. „Domnul Burleanu a declarat că ar trebui să se renunțe la Cupa Ligii pentru că nu are nici o consecință pe care să ți-o dorești, nici sportivă, nici financiară. Și dacă ai elimina această competiție ai putea să creezi spațiu pentru a disputa meciurile din Liga I. Iar cluburile din Liga I au înțeles că această Cupă a Ligii fără o miză sportivă nu contează. Ăsta este motivul pentru care Cupa Ligii s-a desființat, faptul că nu are o miză sportivă”, a explicat el.
Cupa Ligii a fost reînființată în sezonul 2014-2015 de către Liga Profesionistă de Fotbal, premiile acesteia ridicându-se anual la aproximativ un milion de euro. Cele trei ediții de până acum au fost câștigate de Steaua București (acum FCSB) în 2015 și 2016 și de Dinamo București în 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS