3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampionatul de fotbal în sală așteaptă fluierul de start

Campionatul de fotbal în sală așteaptă fluierul de start

AJF Dolj a reușit, în cele din urmă, să organizeze campionatul județean de fotbal în sală, confruntările urmând să se desfășoare în intervalul 29 aprilie – 28 mai. Competiția va avea șase serii preliminare, ce își vor afla câștigătoarele în urma unor turnee de o zi, organizate la Ișalnița, Filiași, Dăbuleni, Calafat, Segarcea și Băilești. Învingătoarele vor participa la turneul final, programat în perioada 3-4 iunie la Craiova, în Sala „Ion Constantinescu“ din Valea Vlăicii, ce va stabili campioana județeană.
Primele două serii se vor disputa sâmbătă și duminică la Sala Sporturilor din Ișalnița, la care pot participa echipele din Craiova, Ișalnița și localitățile limitrofe și respectiv la Dăbuleni, restul seriilor fiind programate în luna mai. La start se regăsesc următoarele formații: Open (jucători până în 35 de ani): Șoimii Craiova, CSJ Știința U Craiova, Energia Ișalnița, Metropolitan Ișalnița, Viitorul Giubega și Pro EFS Craiova; Old Boys (peste 35 de ani): DSR Ișalnița, Finanțiștii, Voinicelu.
În fiecare serie se pot înscrie maximum șase echipe, cu excepția seriei de Craiova – Ișalnița, unde pot participa 12 echipe. La competiție poate participa orice echipă de amatori, nu este obligatoriu să fie organizată ca asociație sportivă și se poate juca pe bază de tabel nominal. Sistemul de desfășurare al jocurilor este următorul: se joacă în format 4+1 jucători, o echipă este compusă din 12 jucători, meciurile au două reprize a 15 minute fiecare, cu minge specială de futsal pusă la dispoziție de organizatori. Echipele care nu au echipament adecvat vor putea juca cu maieuri de departajare oferite de AJF Dolj. Toate meciurile vor beneficia de doi arbitri, un cadru medical și un scorer-cronometror.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS