13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportȘoavă: Așteptăm să vină și victoriile

Șoavă: Așteptăm să vină și victoriile

CSO Filiași nu a avut parte de prea multe bucurii în returul campionatului din Liga a III-a, seria 3, iar rezultatele slabe au fost alimentate și de unele greșeli de arbitraj, cum a fost cazul în jocul trecut, contra liderului SCM Pitești. Pentru trupa lui Florin Șoavă urmează o deplasare foarte dificilă, în Dâmbovița, unde o să întâlnească sâmbătă, de la ora 15.00, pe FC Aninoasa, echipă care în etapa trecută a câștigat categoric, cu 3-0, pe terenul celor de la ACS Podari.
„Am văzut meciul de la Podari și mi-a plăcut foarte mult atitudinea oaspeților. Aninoasa are o echipă disciplinată, arțăgoasă, cu tupeu, aleargă mult, marchează mult și sunt sigur că ne va aștepta un meci foarte dificil. Noi ne-am revenit din punct de vedere psihic după înfrângerea cu Piteștiul. Le-am spus și după meci că ăsta este fotbalul și nu avem ce face. Chiar dacă am pierdut în primele două etape din retur, eu consider că am făcut meciuri bune. Ca număr de ocazii, cel puțin jocul doi, cred că ne-am ridicat la nivelul adversarilor noștri care sunt pe primul loc. Facem jocuri bune, ratăm mult și așteptăm să vină și victoriile. Sper ca din această deplasare să ne întoarcem cu un punct sau cu toate trei. Nu mergem să ne apărăm, jucăm ofensiv, cu gândul să câștigăm, dar dacă va fi să obținem un punct e excelent. Avem ceva probleme de lot la nivelul fundașilor. Calu resimte niște dureri la genunchi și s-a antrenat separat, Ciocârlă este indisponibil momentan, Lupu a acuzat și el niște probleme medicale… Trebuie să trecem și peste asta. Avem un lot bun, dar ne trebuie mai multă concentrare și sper să ne întoarcem cu puncte din deplasare“, a declarat antrenorul doljenilor, Florin Șoavă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS