În meciul tur, de la Severin, alb-albaştrii au fost superiori „câinilor roşii“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)
În meciul tur, de la Severin, alb-albaştrii au fost superiori „câinilor roşii“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)
În meciul tur, de la Severin, alb-albaştrii au fost superiori „câinilor roşii“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Cu regret ne amintim majoritatea momentelor-cheie din acest sezon competițional, când CS Universitatea Craiova a trecut de câteva ori pe lângă șansa de a ocupa fotoliul de lider ori a pierdut bătăliile importante, de „suflet“, cu Steaua. Trupa lui Gigi Mulțescu a avut cu ce se lăuda în 2016, dar în noul an și-a dezamăgit suporterii ca joc și rezultate, excepție făcând întâlnirea cu FC Voluntari. Alb-albaștrii se află acum în fața unui nou examen, unul de promovare în play-off, susținut în compania celui mai detestat adversar al Olteniei: Dinamo. Întâlnirea are loc sâmbătă, de la ora 20.30, pe Arena Națională, iar Ivan și colegii săi nu au voie să dezamăgească din nou. În derbiul cu Steaua, de la Severin, au purtat pe spate diferite mesaje scrise, #istorie, #unici, #onoare, #spirit etc., iar pentru acest duel contra „câinilor“ ar trebui să „guverneze“ doar ideea victoriei, cu sau fără haștag. Aceasta ar trebui întipărită în mintea fiecărui jucător, ca să genereze ambiție, dăruire, unitate și, bineînțeles, goluri.

Marcel Popescu: Nu am pierdut războiul!

Președintele CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, știe că echipa nu traversează cea mai bună perioadă a sa și că momentul nu poate fi depășit decât cu un rezultat bun contra lui Dinamo. Conducătorul oltenilor încearcă să ridice moralul jucătorilor săi, dar și al suporterilor, care și-au arătat îngrijorarea în privința calificării în play-off și sunt de înțeles, pentru că au fost martori la ratarea obiectivului și în sezonul trecut.
„Speram ca astăzi să fim matematic în play-off și lucrul acesta încă nu s-a întâmplat. Ne urmărim scopul și încercăm să facem tot ce este posibil ca să reușim. Am pierdut o luptă (cu Steaua – n.r.), dar nu am pierdut războiul. Am pierdut în teren, dar am câștigat în tribune. Finalul de sezon și sfertul de finală din Cupă cu Dinamo sper să ne aducă și satisfacții. Știm unde am greșit și chiar dacă învingeam cu Steaua ne analizam și propriile greșeli. Drumul nostru va continua. Pe zi ce trece devenim mai puternici, mai căliți și, sper, mai respectați în fotbalul românesc. Eram priviți ca o curiozitate, dar văd că partenerii de competiție ne respectă, ne iau în serios și ne consideră un potențial candidat la podium și la marea performanță. Ca să intrăm în play-off nu depindem de alții, ci doar de noi. Dinamo depinde de alții. Chiar dacă învinge în toate meciurile, nu e sigur în play-off. Noi, dacă luăm trei puncte din șase, suntem acolo“, a declarat Marcel Popescu, la conferința de presă premergătoare deplasării în Capitală.

„Putem să repetăm victoria de la Severin“

La rândul lor, jucătorii Andrei Ivan și Marius Briceag speră să reediteze victoria din turul campionatului, Craiova impunându-se cu 2-1, ambii marcând atunci pe „Municipalul“ de la Severin.
„Va fi un meci foarte greu și va trebui să mergem la București ca să câștigăm. Am spus încă de acum trei etape că ne trebuie trei puncte ca să fim în play-off și încă nu le-am luat, dar sperăm să le obținem în meciul cu Dinamo. Mergem la București cu fruntea sus, suntem CS Universitatea Craiova și trebuie să câștigăm. Știu ce înseamnă un meci cu Dinamo și putem să repetăm victoria de la Severin“, a spus căpitanul Ivan.
„Dinamo are jucători de calitate și trebuie să fim foarte atenți. Important este să luăm cele trei puncte, nu cine marchează de data asta“, a subliniat Briceag, care ar putea evolua din nou fundaș stânga, în locul suspendatului Dimitrov.
La rândul său, antrenorul Gigi Mulțescu speră să-i facă fericiți pe suporteri. „Pentru noi e mai bine că jucăm pe Arena Națională, pentru că este un teren bun acolo și putem să materializăm jocul nostru de construcție, de atac. Vizavi de adversari, nu știu dacă pentru ei este un avantaj sau nu, pentru că și Dinamo are în componență jucători rapizi și tehnici. Este un meci echilibrat, orice echipă poate să câștige. Mă aștept să fie mulți suporteri olteni în tribună și sper ca împreună să realizăm prima parte a visului nostru, să accedem în play-off, și după putem să privim altfel lucrurile. Acum suntem puțin grijulii, ne interesează un joc pragmatic“.