21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliștii craioveni fac senzație în Europa

Voleibaliștii craioveni fac senzație în Europa

Jucătorii craioveni (în tricou alb) au obţinut o victorie de trei puncte în confruntarea cu ACH Volley Ljubljana şi continuă  să spere la calificarea în faza următoare (Foto: Lucian Anghel)
Jucătorii craioveni (în tricou alb) au obţinut o victorie de trei puncte în confruntarea cu ACH Volley Ljubljana şi continuă să spere la calificarea în faza următoare (Foto: Lucian Anghel)

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova au obținut miercuri seară o nouă victorie care a uimit Europa.
Participanți în premieră în Liga Campionilor, campionii României au izbutit a doua victorie în grupa D, impunându-se cu scorul de 3-1 (25-19, 27-29, 25-21, 25-23) în disputa de pe teren propriu cu ACH Volley Ljubljana, campioana Sloveniei.
A fost un meci de povestit nepoților pentru spectatorii prezenți în Polivalenta craioveană. Aflată în fața unui joc extrem de important, care decidea în mare măsură soarta calificării în turul următor, campioana României a reușit să păstreze acasă toate cele trei puncte și să urce pe locul doi în clasamentul grupei.
Laurențiu Lică și colegii săi, debutanți în Liga Campionilor, s-au autodepășit în acest duel și au reușit o victorie istorică în fața unei echipe incomode, care s-a agățat de orice punct.
Finalul de meci a fost incendiar. Punctul victoriei, reușit de Keller, la finalul celor 124 de minute de joc, a declanșat sărbătoarea în sală și pe teren.
Oltenii visează acum că pot ajunge între primele 12 echipe de club din Europa. O pot face de pe locul doi, dacă vor câștiga ultimul meci din grupă, la Belchatow (1 martie), sau de pe locul trei, dar în această situație stau la mâna altor formații, pentru că mai departe merg trei echipe de pe locul trei în cele cinci grupe, cu cele mai bune linii de clasament.

Pascu crede și el în calificare

După ce SCM-U a acumulat șapte puncte în grupa D și după ce și-a văzut elevii cu câtă dăruire joacă în Liga Campionilor, antrenorul craiovenilor, Dan Pascu, crede și el acum în calificare.
„Băieţii au jucat cu o dăruire de nedescris. Nu i-am văzut niciodată evoluând cu atâta ambiţie şi atâta dorinţă de a câştiga. Să nu uităm că jucăm în Liga Campionilor, toate echipele sunt foarte valoroase şi meritul elevilor mei este cu atât mai mare pentru că am câştigat cu 3-1 şi cu această victorie rămânem în cursa calificării. De ce să nu credem în şansa noastră?! Am putea merge mai departe şi de pe locul trei“, a spus tehnicianul craiovean Dan Pascu.
Lică: Am găsit rezerve de energie să învingem

Căpitanul oltenilor, Lau­rențiu Lică, a făcut un meci mare contra campioanei Sloveniei, în ciuda faptului că el și colegii săi resimt oboseala după ce joacă meciuri din trei în trei zile. „Am obținut o victorie foarte muncită. Avem un program infernal, dar am mai găsit rezerve de energie să învingem Ljubljana. Îmi doresc foarte mult să mergem mai departe şi cred că azi (miercuri – n.r.) s-a văzut această dorinţă din partea tuturor colegilor mei. În setul trei cred că a fost momentul psihologic. Au avut ei trei puncte în față, am reușit să revenim pe serviciul lui Keller și am revenit. Nu a fost singura dată când Keller a servit foarte bine. S-a văzut și pe finalul meciului că a avut sânge rece și a reușit să închidă meciul. Dacă vom reuși un rezultat mare la Belchatow, deși este aproape imposibil să luăm un punct, vom trece în turul următor“, a explicat Lică.

Bartha, uimit de reacția publicului

Colegului său, Cristi Bartha, i s-a împlinit previziunea, după ce spusese înainte de jocul cu slovenii că echipa sa va câștiga cu 3-1. Bartha a rămas uimit de reacția suporterilor din Polivalentă, care i-au încurajat pe jucători tot meciul. „Pentru prima dată, toată lumea a fost în picioare. Rar s-a întâmplat asta la Craiova, nici măcar când am luat campionatul. Sunt foarte fericit că am câştigat trei puncte. Mergem la Belchatow şi vom lupta pentru locul doi“, a spus coordonatorul de joc craiovean.
Clasamentul grupei D: 1. Modena 14 puncte, 2. Craiova 7p, 3. Belchatow 6p, 4. Ljubjana 3p.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS