21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFraseniuc ratează meciul cu Mureşul

Fraseniuc ratează meciul cu Mureşul

Iuri Fraseniuc (la minge) a suferit o entorsă la antrenament şi ratează întâlnirea cu fosta sa echipă (Foto: Arhiva GdS)
Iuri Fraseniuc (la minge) a suferit o entorsă la antrenament şi ratează întâlnirea cu fosta sa echipă (Foto: Arhiva GdS)

După o serie neagră de cinci înfrângeri consecutive în 2017, toate la limită, echipa masculină de baschet SCM-U Craiova abordează meciul cu BC Mureș fără unul dintre jucătorii români de bază. Iuri Fraseniuc s-a accidentat la antrenamentul de miercuri și nu va putea evolua împotriva fostei sale echipe în partida programată mâine, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Bănie.
„Nici soarta nu ne este favorabilă. Pentru meciul cu Mureș l-am pierdut pe Fraseniuc, care la antrenamentul de miercuri seară, unul de mică intensitate, a făcut o entorsă urâtă. Este al doilea român din rotație, după Burlacu“, a anunțat ieri Marius Toma, director tehnic al echipei craiovene, în cadrul unei conferințe de presă.

Iau în calcul să aducă un preot

Acesta a mărturisit că înțelege supărarea suporterilor, cărora le-a cerut scuze, și ia în calcul propunerea acestora de a apela la un preot. „Puteți râde, dar mai mulți suporteri mi-au solicitat să mergem spre o biserică sau să aducem pe cineva să ne mai lumineze sau să ne dea un pic liniște pe final de joc. Jucătorii au ajuns într-un blocaj mental, îi văd la time-out-urile din final de meci că sunt căzuți, pierd controlul ușor. După fiecare înfrângere, am stat câte o oră să îi fac să rămână sus din punct de vedere mental. Este o serie neagră pe care nu am mai întâlnit-o până în acest moment. Această nebunie este greu de suportat și înțeleg supărarea suporterilor, care au venit încontinuu la sală, indiferent de rezultat. Nu avem jucători slabi, din contră, sunt experimentați, cu multe titluri, dar sunt prost pregătiți, pentru că au venit târziu“, a completat Toma.

Meciul de sâmbătă, decisiv pentru Vuksanovic

Craiova are doar patru victorii în 18 meciuri, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. Oltenii ocupă locul 10 și au cu două puncte mai puțin decât echipele de pe locul 9 (Galați) și 8 (Dinamo).
Meciul cu BC Mureș se anunță a fi unul decisiv pentru a stabilii șansele de accedere în play-off, dar mai ales pentru soarta antrenorului Vladimir Vuksanovic, care și-a anunțat intenția să plece în urmă cu două etape. „Dacă punem presiune înainte de acest joc, nu câștigă nimeni. Din punct de vedere al lotului, nu se mai poate face nici un fel de schimbare, s-ar putea să intervină alte schimbări în scurt timp. În ceea ce privește situația antrenorului, sunt multe lucruri obiective care trebuie cântărite. Vuksanovic are o relație destul de bună cu jucătorii. Ei nu pot spune că el este de vină pentru înfrângeri, din moment ce ei nu au făcut ce li s-a spus“, s-a limitat să spună Toma când a fost întrebat despre situația tehnicianului sârb, care este tot mai contestat de suporteri.
După meciul cu Mureșul, alb-albaștrii vor juca în sferturile Cupei României, urmând să înfrunte marți, la Sibiu, pe Steaua CSM Eximbank București (ora 18.00). În ultima rundă din sezonul regulat al Ligii Naționale, oltenii vor întâlni tot formația bucureșteană, pe 25 februarie, apoi se va juca play-off și play-out.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS