10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportReunire cu veselie

Reunire cu veselie

Andrei Ivan a fost surprins plăcut de oficialii clubului şi de colegi, care i-au dăruit un tort şi i-au cântat „La mulţi ani!“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Andrei Ivan a fost surprins plăcut de oficialii clubului şi de colegi, care i-au dăruit un tort şi i-au cântat „La mulţi ani!“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Gata vacanța pentru CS Universitatea Craiova! Fotbaliștii formației din Bănie s-au reunit ieri după-amiază la Sala Polivalentă, apoi au efectuat o ședință de dezmorțire pe sinteticul unui balon de la periferia orașului. Catalogul nu l-a strigat antrenorul Gigi Mulțescu, ci membrii staff-ului său.
„Gigi este absent motivat. E acasă, studiază niște jucători și încearcă să fie productiv chiar dacă nu conduce antrenamentul. Mâine (astăzi, ora 14.00 – n.r.) are loc și vizita medicală și era puțin anormal ca el să vină și să tragă de nas, să ia Aspirină și Paracetamol, ca seara să se întoarcă la București pentru plecare în Malta“, a explicat președintele Craiovei, Marcel Popescu.
Revederea alb-albaștrilor a fost foarte frumoasă, mai ales că în vestiar a „aterizat“ și un tort ce i-a fost dăruit lui Andrei Ivan, care ieri a împlinit 20 de ani.

_DSC0004
„De ziua mea îmi doresc să iau Cupa și campionatul cu CS Universitatea și după aceea să plec. Ar fi cadoul perfect pentru mine. Am primit foarte multe urări din partea familiei și a prietenilor și le mulțumesc. Cred că mai avem nevoie de câțiva jucători, pentru că avem un lot mic. Știu că se încearcă aducerea a doi atacanți, dar nu-mi simt postul în pericol, pentru că eu pot să joc oriunde în atac. Sunt cel mai vechi jucător al Craiovei din lotul actual și mă bucură asta. Mi-aș dori să fiu căpitanul CS Universitatea, dar asta o va decide domnul Mulțescu. Îmi doresc foarte mult să joc la echipa națională și sper ca în martie, când se joacă împotriva Danemarcei, să fiu convocat“, a afirmat Andrei Ivan.

Doar Mingote și Drăghici au completat lotul

La prima strigare din 2017 nu au fost prea multe noutăți. Au completat lotul portarul portughez Pedro Mingote (36 de ani), ultima dată la ASA Târgu Mureș, și Stephan Drăghici (18 ani), junior care a fost achiziționat vara trecută de CS Universitatea de la FC Ardealul, dar a fost împrumutat la CSM Vâlcea, deoarece Craiova nu-l putea legitima din pricina interdicției primite. Drăghici nu s-a antrenat, fiind accidentat. Altfel, la primul antrenament au luat parte mai mulți tineri din cadrul Centrului de copii și juniori al clubului. Iată lotul prezent ieri: portari: Laurențiu Popescu, Andrei Vlad, Pedro Mingote; jucători de câmp: Marius Briceag, Andrei Dumitraș, Renato Kelic, Apostol Popov, Ștefan Vlădoiu, Gustavo Vagenin, Alex Mateiu, Vladimir Screciu, Stephan Drăghici, Nicușor Bancu, Alin Manea, Robert Petre, Hristo Zlatinski, Alex Băluță, Simon Măzărache, Alex Popescu, Jovan Markovic, Remus Enache, Radu Bârzan și Andrei Ivan.

_DSC0059
Jucătorii Nicolai Calancea, Nuno Rocha, Madson, Kay și Acka vor face joncțiunea cu lotul alb-albastru în această seară, la București, în vederea plecării în cantonamentul din Malta (6-27 ianuarie).
„Nu sunt probleme cu străinii, o să vină. Sunt cumpărate biletele de avion, așa cum le-am găsit, pentru că erau cursele pline. S-ar putea ca, în funcție de ceea ce reușim să negociem, la unii să renunțăm. S-ar putea să fie în discuție și Kay. El este jucător sub contract cu noi până la vară și va veni la Craiova, pentru că avem o obligație contractuală, dar s-ar putea să nu facă obiectul cantonamentului. Până găsim o soluție împreună, suntem obligați să-i dăm șansa și să-l respectăm, permițându-i dreptul la muncă. În ceea ce-l privește pe Rambe, marți vine să-și rezilieze contractul“, a menționat Marcel Popescu.

„Ne interesează calitatea, nu cantitatea“

Conducătorul CS Universitatea, Marcel Popescu, a punctat că vor apărea și transferurile mult dorite de suporteri și nu a exclus o colaborare cu Pandurii Târgu Jiu, dacă Emil Săndoi și Sorin Cârțu îi vor lua locul lui Petre Grigoraș la cârma echipei.

_DSC0006
„După ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile, consider că a picat transferul lui Bud. A venit Mingote, pe care-l consider jucătorul nostru. Mai există și alte mutări, dar vă spun că mulți jucători se întorc în România pe 6, 7 sau 8 ianuarie. Până nu avem actele semnate, nu putem să dăm numele lor. Cert este faptul că vor mai fi trei-patru transferuri și că în retur vom fi mai puternici. Nu luăm de dragul de a fi mai mulți, ne interesează calitatea, nu cantitatea. Unul dintre jucătorii cu care tratăm este Bucurică. M-a sunat Emil Săndoi să mă întrebe dacă ar fi posibil să-l ajutăm cu jucători la Pandurii și i-am spus că o facem cu drag. De la Târgu Jiu spre Craiova sunt câteva probleme mai speciale legate de jucători. Insolvența, odată declanșată, nu mai permite fotbaliștilor să-și depună memorii și să devină liberi. Deci trebuie să discutăm cu Marin Condescu sau cu cine va conduce clubul. Sunt câțiva jucători interesanți la Pandurii, dar nici ei nu se pot debarasa oricum“, a spus Marcel Popescu, punctând ideea că echipa va fi mult mai puternică în 2017: „Șansele de a fi campioni și de a câștiga Cupa eu le văd normale. Nu este o utopie sau o aberație să ne gândim la cele două trofee. Din păcate, nu o să putem să jucăm play-off-ul la Craiova, așa că o să avem meciuri în deplasare sau pe teren neutru, chiar dacă Severinul este în Oltenia. Vrem să facem un retur mai bun decât prima parte a campionatului“.

Pentru galerie foto, click aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS