11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele craiovene vor să dea lovitura cu Dinamo

Voleibalistele craiovene vor să dea lovitura cu Dinamo

Voleibalistele din Bănie (în tricou alb) nu au obţinut nici un puct în primele şase etape, dar vor să spargă gheaţa cu Dinamo (Foto: Remus Badea)
Voleibalistele din Bănie (în tricou alb) nu au obţinut nici un puct în primele şase etape, dar vor să spargă gheaţa cu Dinamo (Foto: Remus Badea)

Echipa feminină de volei SCM-U Craiova nu a avut deloc un start bun de sezon. Jucătoarele oltene, antrenate de Dani Săvoiu și Pușa Dina, au șase înfrângeri din tot atâtea meciuri și ocupă ultimul loc în Divizia A1, fără nici un punct acumulat.
SCM-U va juca mâine, de la ora 16.00, pe teren propriu, cu eterna rivală Dinamo București, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, iar jucătoarele din Bănie sunt hotărâte să ia un punct sau puncte din disputa cu formația aflată pe locul cinci în clasament (4 victorii, 2 înfrângeri).
„Ne așteaptă un meci dificil cu Dinamo, știm rivalitatea Craiovei cu acest club. Încercăm să ne facem treaba cât putem de bine și să scoate maximum. Vrem puncte cu Dinamo, dar abordăm jocul cu gândul că vom pierde. Fiecare meci este la fel de dificil pentru noi. Toate echipele au făcut achiziții și nivelul a crescut“, a spus ieri jucătoarea Alina Gagea.
Antrenorul Dani Săvoiu consideră că în ciuda rezultatelor negative echipa craioveană a devenit mai omogenă și vor începe să apară și punctele câștigate. „Suntem în căutare de puncte, va trebui să luptăm foarte tare să le obținem. Ca echipă, am văzut că sunt în creștere de la meci la meci.
Am avut un start mai greoi, dar ne omogenizăm, ne stabilim tactica și zic eu că vom face un meci bun cu Dinamo. Așteptăm lumea să vină la sală să ne susțină“, a spus tehnicianul. Săvoiu a completat că Dinamo va fi un adversar redutabil. „Dinamo are multe sârboaice în componență, ceea ce înseamnă că joacă altfel de volei, dar asta nu înseamnă că dacă ne batem cu echipa de pe locul cinci nu sperăm la puncte“.

Campionii au meci tare la Ploiești

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova vor juca astăzi, de la ora 17.00 (DigiSport), pe terenul echipei Tricolorul LMV Ploiești, în derbiul etapei a șaptea din Divizia A1. Oltenii, campioni en-titre, ocupă locul cinci în clasament, cu 12 puncte, în timp ce prahovenii se află pe locul trei, cu 14 puncte.
Meciul de azi reprezintă prima confruntare dintre cele două echipe în următoarele două săptămâni, deoarece se vor întâlni și în dubla manșă din sferturile Cupei României, turul fiind programat la Craiova, pe 16 noiembrie, iar returul – pe 23 noiembrie, la Ploiești.
Tricolorul a suferit runda trecută prima înfrângere din acest sezon, pe terenul actualului lider, Steaua București. Asta după ce formația pregătită de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu a avut un debut foarte bun de campionat, cu victorii consecutive (cu CS Volei Caransebeș, VCM LPS Piatra Neamț, Știința Bacău, Știința Explorări Baia Mare, ACSVM Zalău).
Oltenii au câștigat patru meciuri, cu Știința Explorări Baia Mare (deplasare, scor 3-1), Universitatea Cluj, CSM București, Volei Club Caransebeș (etapa trecută) – toate trei pe teren propriu, scor 3-0, dar au pierdut pe terenul primelor două clasate din acest moment, Steaua București (scor 1-3), respectiv Volei Municipal Zalău (scor 0-3).
Tricolorul LMV și SCM U Craiova s-au mai întâlnit doar de două ori în meciuri oficiale, sezonul trecut, când elevii lui Dan Pascu s-au impus de fiecare dată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS