10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportClaudia Ștef concurează azi la Rio

Claudia Ștef concurează azi la Rio

Dacă prinde o zi bună, Claudia Ştef poate obţine un rezultat notabil la Jocurile Olimpice
Dacă prinde o zi bună, Claudia Ştef poate obţine un rezultat notabil la Jocurile Olimpice

 

Mărșăluitoarea de la CSM Craiova speră că va încheia cursa de 20 de kilometri cu un rezultat de care să fie mulțumită, în condițiile în care suspendarea provizorie din lotul olimpic i-a afectat pregătirea.

La 38 de ani, mărșăluitoarea craioveană Claudia Ștef va lua astăzi startul, pentru a doua oară, la Jocurile Olimpice. Sportiva legitimată la CSM Craiova are programată proba de 20 de kilometri marș începând cu ora 20.30 (TVR). La linia de start se vor mai afla alte două românce, Andreea Arșine și Ana Rodean.
Imediat după ce a obținut calificarea la competiția supremă de la Rio, Claudia, care este pregătită de soțul ei, Sebastian Ștef, și-a fixat ca obiectiv clasarea în primele zece sportive. Numai că, în această primăvară a intervenit suspendarea provizorie din lotul olimpic, fapt care a afectat pregătirea uneia dintre cele mai longevive mărșăluitoare din circuitul mondial.
În condițiile date, Claudia își dorește să încheie cursa de 20 de kilometri marș cu un rezultat de care să fie mulțumită. „Obiectivul meu pentru aceste Jocuri Olimpice era, atunci când am început pregătirea, să mă clasez în primele zece locuri. Bineînțeles că cele două luni de stres și incertitudine în privința participării
și-au spus cuvântul, iar în ultima perioadă nu m-am antrenat la nivelul la care mi-aș fi dorit. Cu toate astea, sunt optimistă și îmi doresc să închei cursa cu un rezultat de care să fiu mulțumită. Sunt foarte bucuroasă și mândră că m-am calificat și sper să reprezint cu succes clubul și România“, a spus sportiva craioveană, care din 13 mai și până pe 23 iunie a fost suspendată provizoriu de la ANAD pentru că a fost depistată pozitiv cu Meldonium, substanță trecută pe lista celor interzise începând cu 1 ianuarie 2016, dar pe care mărșăluitoarea o folosise în 2015, când nu era interzisă.

A trecut prin clipe dificile înainte de Jocurile Olimpice

Pe 23 iunie, Claudiei Ștef i-a fost ridicată suspendarea provizorie, deoarece a avut o concentrație mică de substanță la testul antidoping. Până la reincluderea ei în lotul olimpic a mai durat ceva timp. În tot acest timp, sportiva a trecut prin clipe dificile, din cauza incertitudinii și pentru că mulți nu îi acordau prezumpția de nevinovăție, așa cum era normal. De aceea, înainte de a lua startul la Rio, Claudia a ținut să-i mulțumească în mod special unuia dintre oamenii care i-au fost alături la greu, Mircea Călin, directorul CSM Craiova. „Țin să mulțumesc în mod special directorului clubului CSM Craiova, Mircea Călin, pentru susținerea pe care mi-a acordat-o în toată această perioadă grea pe care am traversat-o, pentru că a fost singura persoană care a crezut în mine“, a mărturisit mărșăluitoarea.

La Londra s-a clasat pe locul 38
Claudia Ștef a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice în 2012, la Londra, clasându-se pe locul 38, unul dezamăgitor pentru ea. Imediat după competiție, ea a anunțat că se retrage din activitate, după o carieră de 23 de ani, ceea ce a și făcut pentru o perioadă. După o scurtă pauză, în care s-a dedicat mai mult antrenoratului, multipla campioană a revenit în competiții, iar în primăvara anului trecut a realizat baremul de calificare la Rio. „Sunt fericită! Am fost propriul meu adversar, m-am luptat cu timpul și cu mine și a câștigat dorința de a ajunge la Rio. Mi-am învins propriile slăbiciuni. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și mi-au susținut «nebunia»“, spunea Claudia la finalul cursei de la Murcia, cea în care și-a realizat baremul pentru Jocurile Olimpice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS