22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis (m): Andrei Pavel a anunțat echipa pentru meciul de Cupa Davis cu Spania

Tenis (m): Andrei Pavel a anunțat echipa pentru meciul de Cupa Davis cu Spania

GdS Sport

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a anunţat, astăzi, că Marius Copil, Adrian Ungur, Horia Tecău şi Florin Mergea vor reprezenta România în întâlnirea cu Spania contând pentru turul al doilea al Grupei I, zona Europa-Africa, din cadrul Cupei Davis.

Întâlnirea dintre România şi Spania va avea loc în perioada 15-17 iulie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri, 15 iulie, meciul de dublu va avea loc sâmbătă, 16 iulie, iar duminică, 17 iulie, celelalte două meciuri de simplu.

Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei României, a declarat: „Ne bucurăm că putem oferi fanilor echipei naţionale o astfel de partidă, în compania Spaniei, una dintre cele mai mari forţe ale tenisului mondial. Vom juca la Cluj, şi asta ne oferă un ascendent moral, având în vedere felul în care publicul a susţinut echipa de Fed Cup a României, o echipă care a făcut meciuri atât de frumoase în Sala Polivalentă. Sperăm ca şi echipa masculină a României să fie susţinută la fel de frenetic şi acest lucru să ne motiveze o dată în plus. Sântem conştienţi că ne aşteaptă o partidă dificilă, dar vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a juca motivat, la victorie, fapt ce ar însemna enorm pentru tenisul românesc, pentru sportul românesc în general. Vom ajunge devreme la Cluj, unii dintre noi chiar de sâmbătă, iar Florin Mergea şi Adrian Ungur ni se vor alătura duminică. Aşteptăm această partidă, aşteptăm să ne întâlnim cu toţi cei care iubesc echipa României.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS