11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM a obţinut prima victorie în deplasare din retur

SCM a obţinut prima victorie în deplasare din retur

Alexandra Andrei (la minge) a marcat cinci goluri la Cisnădie (Foto: arhiva GdS)
Alexandra Andrei (la minge) a marcat cinci goluri la Cisnădie (Foto: arhiva GdS)

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a obținut sâmbătă a 11-a victorie din acest sezon. Oltencele s-au impus pe terenul nou-promovatei Măgura Cisnădie, cu scorul de 26-24 (13-11), în etapa a 24-a a Ligii Naționale, și au obținut astfel prima victorie în deplasare din retur.
De altfel, elevele Simonei Gogârlă nu mai câștigaseră pe teren străin din 12 noiembrie 2015, atunci când s-au impus la Sebeș cu scorul de 30-25. Revenind la partida de la Cisnădie, gazdele, aflate pe penultimul loc în clasament, au început bine meciul, conducând cu 1-0 și 3-2, apoi, craiovencele s-au instalat la conducere, iar în minutul 25 conduceau cu 12-7. Până la pauză, echipa din județul Sibiu a mai redus din diferență, iar în startul părții secunde chiar a egalat la 13. Cu zece minute înainte de final, Gavrilă, de la SCM Craiova, a stabilit cea mai mare diferență, 23-17, dar a urmat un nou forcing al gazdelor care s-au apropiat de trei ori la un gol, dar pe fondul ratărilor ardelencelor handbalistele oltene s-au distanțat din nou și au obținut cele trei puncte puse în joc. Pentru SCM, portarul Mirela Pașca a evoluat tot meciul, excepție făcând două lovituri de la 7 metri, unde între buturi s-au aflat Petrescu, respectiv Zivkovic. Cealaltă jucătoare cu numele Zivkovic din echipa craioveană a fost principala marcatoare pentru SCM, cu 8 goluri, urmată de Andrei (5), Horobeț (5), Florica (4), Gavrilă (3) și Băbeanu (1). Revenită după accidentare, Ana Maria Apipie a fost doar rezervă și la acest meci. SCM a făcut 35 de puncte și se menține pe locul șapte, la două puncte în spatele formației de pe locul șase, CSM Ploiești. După înfrângerea suferită sâmbătă, formația din Cisnădie și-a diminuat și mai mult șansele de a evita retrogradarea directă.
SCM Craiova va juca sâmbătă cu „lantera roșie“ Alba Sebeș, în ultimul joc pe teren propriu din acest sezon al Ligii Naționale, iar în ultima rundă a campionatului va înfrunta în deplasare pe Rapid București (locul 12).

Galați și Bistrița au promovat în Liga Națională

Cu o etapă înainte de încheierea Diviziei A de handbal feminin se știu deja formațiile care au obținut promovarea în Liga Națională, în calitate de câștigătoare ale seriilor din care au făcut parte. Este vorba despre Danubius Galați (seria A) și CSM Bistrița (seria B). De asemenea, din liga secundă vor merge la baraj HM Buzău, Știința București, CSM Cetate Deva și CSM Slatina.

CSM București, în Final Four-ul Ligii Campionilor

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, s-a calificat sâmbătă la turneul Final Four al Ligii Campionilor, după ce a câştigat şi manşa retur cu Rostov-Don, scor 29-28. În jocul din România, echipa pregătită de Kim Rasmussen se impusese tot la limită, cu 26-25. CSM Bucureşti devine astfel prima echipă din ţară care se califică într-un Final Four, de la schimbarea formatului Ligii Campionilor. Trecuseră trei ani de la ultima calificare a unei echipe românești, Oltchim Râmnicu Vâlcea, între cele mai bune patru formaţii ale Europei. CSM București va juca pentru trofeu în 7 și 8 mai la Budapesta, alături de Buducnost, Vardar Skopje și Gyor. Tragerea la sorţi a semifinalelor este programată mâine.

Buducnost a eliminat pe HCM Baia Mare, după ce a câștigat aseară meciul retur de pe teren propriu cu scorul de 32-25. În tur, deţinătoarea trofeului, Buducnost Podgorica, a câştigat în România cu 29-24.

Altă echipă românească participantă în cupele europene, Corona Braşov, s-a oprit în semifinalele Cupei EHF, după ce a pierdut şi manşa retur cu Metzingen, scor 30-23 în deplasare. În tur, formația din Germania se impusese cu 26-22.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS