3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU dă semne de însănătoșire

CSU dă semne de însănătoșire

Andrei Ivan a nimerit bara cu Timişoara, dar vizează goluri în tricoul naţionalei (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Andrei Ivan a nimerit bara cu Timişoara, dar vizează goluri în tricoul naţionalei (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova a obținut, pe lângă victoria cu 1-0 și punctele puse în jocul cu ACS Poli Timișoara, și o notă de trecere din partea publicului, care a uitat maniera în care s-a pierdut meciul de la Chiajna și a aplaudat la sfârșit evoluția bună contra bănățenilor. Alb-albaștrii au punctat mult la capitolele efort și dorință și au rămas datori în continuare la reușite, până la spectacol fiind cale lungă. Una peste alta, Craiova a înregistrat un succes meritat, fapt reieșit și din statisticile întocmite după joc, ocupă prima poziție în clasamentul play-out-ului și pare capabilă să-și continue mersul molatic fără emoțiile retrogradării.

Victor Naicu: În unele momente ale jocului am suferit

„Principalul“ de la CS Universitatea Craiova, Victor Naicu, s-a arătat bucuros pentru succesul înregistrat în fața lui ACS Poli Timișoara și a fostului său antrenor de la defuncta FC Universitatea, Florin Marin, recunoscând că jocul alb-albaștrilor a scârțâit în multe momente.
„Suntem foarte bucuroși pentru victoria asta, ținând cont și de rezultatele din această etapă. Sunt trei puncte mari pentru noi, care ne țin departe de zona fierbinte a clasamentului. Este un succes obținut împotriva fostului meu antrenor, Florin Marin, care din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai buni tehnicieni din fotbalul românesc. Ne bucurăm pentru această victorie, chiar dacă în unele momente ale jocului am suferit. Este normal să fie dificil, doar nu jucăm singuri pe teren, avem adversari. Știam că va fi un joc închis, ca de altfel toate meciurile de până acum. Importante sunt cele trei puncte puse în joc, obținerea lor contează cel mai mult“, a declarat Victor Naicu.

Felix Grigore: Am reușit să punctăm și la capitolul moral

Managerul CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a admis că victoria cu Poli a fost muncită și că echipa sa a punctat în schimb la capitolul moral.
„Suntem foarte bucuroși pentru victoria obținută. A fost grea, muncită, cu sacrificii, cu cartonaș roșu, dar așa este fotbalul, de aia este frumos. Am marcat după o bară a adversarilor (a lui Bărbuț – n.r.), dar cred că rezultatul este meritat, pentru că am făcut un joc foarte bun. Ați văzut că am avut foarte multe oportunități și sunt foarte bucuros că am învins și am trecut pe primul loc din play-out. Prin victoria asta am reușit să punctăm și la capitolul moral, ceea ce este foarte important pentru etapele care urmează“, a afirmat Felix Grigore.

Andrei Ivan: Aș vrea să joc la Napoli

Andrei Ivan, unul dintre cei mai activi și periculoși jucători ai Craiovei în disputa cu Timișoara, a afirmat că victoria îl bucură la fel de tare precum convocarea la echipa națională, sperând totodată să marcheze în partidele amicale contra Lituaniei și Spaniei.
„Sunt bucuros că am câștigat cu Timișoara, dar și pentru convocarea la echipa națională. Suntem foarte bucuroși că suntem pe primul loc în play-out și sper să câștigăm și meciul următor, cu Botoșaniul, să fim tot acolo sus. Mă bucur că m-a aclamat publicul la final, la fel ca pe idoli, domnii Ion Oblemenco și Gică Craioveanu. Dacă o să joc și o să se ivească ocaziile, vă dați seama că vreau să le dau goluri Lituaniei și Spaniei, de asta sunt atacant și de asta sunt convocat la echipa națională. Dacă o să fiu convocat și în lotul pentru Euro, sper să fac tumbe și acolo. Nu mi s-au interzis de către club, dar e periculos să mă dau așa peste cap. Pot să cad și să mă lovesc rău“, a spus fotbalistul de 19 ani. „Mă bucură interesul echipelor din Spania și Italia, dar eu sunt deocamdată jucătorul Universității Craiova. Îmi fac treaba aici, vreau să joc cât mai bine și sper ca pe parcurs să mă cumpere o echipă puternică. Aș vrea să joc la Napoli, pentru că are suporteri la fel de fanatici precum cei ai Universității Craiova. Nu știu dacă m-a contactat Napoli, cei de la club știu mai multe. Acum sunt fericit că am ajuns aici“, a completat Andrei Ivan.
„Este o bucurie foarte mare pentru noi că Andrei Ivan a fost convocat la națională. Merită asta și îi urez mult baftă. O să fiu alături de el la jocul cu Lituania și sper să fiu în tribună și să-l susțin și la cel cu Spania“, a comentat managerul Felix Grigore.

De mâine la treabă

Alb-albaștrii au primit liber din partea conducerii tehnice imediat după finalul jocului cu ACS Poli Timișoara. Cum campionatul este întrerupt cu ocazia amicalelor susținute de naționala României cu Lituania și Spania, staff-ul tehnic a decis ca reluarea pregătirilor pentru meciul cu FC Botoșani să aibă loc mâine, de la ora 15.30. Joi și vineri, antrenorii au stabilit câte două antrenamente, de la ora 10.30 și 16.30. Sâmbătă și duminică, lecțiile se vor desfășura după-amiaza, de la ora 16.30.

CSU Craiova – Poli Timişoara, în cifre

55%    Posesie    45%
8    Ocazii de gol    6
2    Şuturi pe poartă    3
6    Şuturi pe lângă poartă    3
23    Lovituri libere    22
5    Cornere    3
2    Ofsaiduri    1
26    Aruncări de la margine    26
3    Intervenţii portar    1
1    Cartonaşe roşii    0
3    Cartonaşe galbene    3

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS