6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNe-am scos cu Rocha!

Ne-am scos cu Rocha!

Nuno Rocha şi-a făcut un obicei de a marca în poarta Timişoarei în acest sezon (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Nuno Rocha şi-a făcut un obicei de a marca în poarta Timişoarei în acest sezon (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova s-a mobilizat mult mai bine față de meciul de la Chiajna și a reușit să nu repete greșelile majore și nici rezultatul din disputa contra Concordiei. Alb-albaștrii au intrat motivați pe teren, s-au dăruit și, chiar dacă nu le-au oferit suporterilor un joc foarte elaborat și bun, au obținut ieri, pe „Extensiv“, o victorie meritată, cu 1-0, contra bănățenilor de la ACS Poli Timișoara, și s-au instalat pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii I. Cel care a făcut diferența a fost Nuno Rocha, africanul reluând de la trei metri o pasă a lui Măzărache, după o combinaţie frumoasă între Bancu și Ivan (’70). Din nefericire, în această confruntare, gruparea din Bănie a pierdut pentru o perioadă doi jucători de bază. Bogdan Vătăjelu a suferit o entorsă și va lipsi câteva zile, iar Valentin Iliev s-a sacrificat și a luat cartonașul roșu în prelungirile meciului, salvând echipa de la un gol ca și primit.
CSU Craiova: Straton – Popov, Iliev, Acka, Vătăjelu (’20, Băluță; ’89, Hergheligiu) – Madson, Zlatinski – Ivan, Rocha, Bancu – Măzărache (’81, Izvoranu). Antrenori: Daniel Mogoșanu, Victor Naicu.
ACS Poli Timișoara: Strauss – B. Iordache, M. Torres (’66, Suarez), Scutaru, D. Popescu – Llorente, Melinte – M. Popescu (’80, Santana), Hernandez, Zicu (’46, Bărbuț) – Elek. Antrenor: Florin Marin.
Cartonașe galbene: Rocha ’28, Madson ’85, Izvoranu ’90+1/ M. Torres ’47, M. Popescu ’79, Bărbuț ’82.
Cartonaş roșu: Iliev ’90+2.
Au arbitrat: H. Fesnic – M. Nagy, V. Marinescu.

Mogoșanu: Sunt foarte bucuros pentru victorie

Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Daniel Mogoșanu, a admis că succesul a venit în condiții foarte grele, ținând cont că Poli s-a apărat supranumeric în cea mai mare parte a jocului.

_DSC0051
„Sunt foarte bucuros pentru victorie. A fost un succes muncit, cu un adversar care eram convins că vine să se închidă foarte mult. Am reușit să-i desfacem defensiva într-un final și am gestionat ultima parte a jocului foarte bine. Am obținut un rezultat meritat. Îmi felicit toți jucătorii pentru dăruire, pentru atitudine. Urmează o perioadă liniștită, în care o să încercăm să ne pregătim cât mai bine. Îmi pare foarte rău pentru accidentarea lui Vătăjelu, este vorba despre o entorsă, dar nu știu cât de gravă este situația. Știți foarte bine că lotul este restrâns numeric și am nevoie în următoarea perioadă ca el să fie prezent în antrenamentele echipei. Sunt trist și pentru eliminarea lui Iliev, dar el s-a sacrificat pentru echipă. A fost un moment pe care Iliev a trebuit să-l gestioneze cum a crezut mai bine, pentru că un jucător de la Timișoara scăpase singur spre poartă și a trebuit să-l oprească. A fost un moment în care maturitatea și experiența sa și-au spus cuvântul, pentru că Iliev a luat decizia corectă“, a declarat Mogoșanu, după joc.

Bancu: Am dovedit că suntem o echipă puternică

Milocașul Nicușor Bancu a recunoscut că evoluția sa din jocul cu Poli nu a fost strălucită, dar s-a arătat bucuros pentru victoria înregistrată.

_DSC0049
„Nu mă interesează cu ce echipă ne luptăm pentru primul loc din play-out, ci să câștigăm fiecare meci și să obținem victoria. Astăzi (ieri – n.r.) am dovedit că suntem o echipă puternică pe teren propriu și mă bucur că am putut să câștigăm. Recunosc că am avut și câteva greșeli și vreau să-i mulțumesc lui Vali (Iliev – n.r.) pentru că m-a salvat, mai ales la ultima fază. În fotbal faci sacrificii pentru a câștiga, iar noi am făcut totul, am luat și roșu, au fost și accidentări, dar Dumnezeu ne-a răsplătit și am câștigat“, a spus Bancu.
În etapa următoare, CS Universitatea Craiova va juca tot pe stadionul „Extensiv“, dar împotriva moldovenilor de la FC Botoșani, confruntarea fiind programată joi, 31 martie, de la ora 16.00.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0004

_DSC0006

_DSC0003

_DSC0010

_DSC0013

_DSC0014

_DSC0017

_DSC0020

_DSC0021

_DSC0023

_DSC0024

_DSC0025

_DSC0026

_DSC0027

_DSC0028

_DSC0029

_DSC0032

_DSC0036

_DSC0037

_DSC0039

_DSC0040

_DSC0044

_DSC0045

_DSC0053

_DSC0055

_DSC0056

_DSC0057

_DSC0063

_DSC0064

_DSC0067

_DSC0068

_DSC0070

_DSC0072

_DSC0073

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS