16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTilihoi: Acum începe campionatul

Tilihoi: Acum începe campionatul

Nae Tilihoi are aşteptări mai mari de la Ivan şi colegii săi (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Nae Tilihoi are aşteptări mai mari de la Ivan şi colegii săi (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Fostul mare fundaș al Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi, crede că înfrângerea suferită sâmbătă de CS Universitatea Craiova, scor 0-1, cu CFR Cluj, a fost doar un accident. „Limbă“ consideră aberantă ideea că meciul a fost pierdut în urma înlocuirii lui Iliev, Acka și Mateiu, ca urmare a problemelor medicale apărute în prima repriză, și s-a arătat nemulțumit de evoluția lui Andrei Ivan de până acum.
„Cred că a fost un accident cu CFR Cluj. Înfrângerea a venit pe fondul unei lipse de concentrare, pentru că, dacă luam un punct, nu ne ajuta cu nimic în clasament, iar trei însemnau doar unul în play-out. Toată lumea văd că pune înfrângerea pe seama faptului că s-au accidentat cei trei jucători în prima repriză, dar eu zic că nu este deloc așa. Totul s-a datorat formei sportive din acea zi și inspirației în fața porții adverse. Cred că o echipă valoroasă, așa cum pretindem că avem, nu trebuie să stea într-un jucător sau doi. Fiecare fotbalist trebuie să înțeleagă că ori joacă fotbal adevărat, ori pleacă în altă parte. Problema noastră majoră, pe care nu o avem de ieri sau de azi, ci din campionatul trecut, este că găsim cu greu golul. Nu avem om de gol. Măzărache se zbate singur acolo în față, dar nu-l ajută nimeni din partea stângă, Bancu pare ieșit din formă, iar idolul nostru, Ivan, nu s-a prea văzut în joc de când s-a reluat campionatul. Cred că se gândește mai degrabă la un transfer în străinătate și uită că lumea este foarte atentă la ce face acum. El trebuie să fie unul dintre motoarele echipei, să aibă mereu soluții, să fie activ pe toată durata jocului, să apară mereu în fața porții și să marcheze chiar și dintr-o jumătate de ocazie. Are calități deosebite, sperăm că va arăta altceva de acum înainte și ne va demonstra că nu s-a creat degeaba atâta tevatură în jurul lui. Are obligații față de toți cei care cred în el și față de club, așa că trebuie să muncească mai mult“, a spus Nicolae Tilihoi, pentru GdS.

„Va fi o luptă dură în play-out“

Întrebat cum privește lupta din play-out, Nae Tilihoi a afirmat că de acum înainte vom asista la meciuri foarte viu disputate, dar nu crede că ierarhia actuală se va schimba prea mult până la final.
„De acum nu mai e loc de asemenea accidente, cum a fost cu CFR. În play-out trebuie să arătăm ca o echipă și să ne gândim tot timpul că doar prin evoluții bune și rezultate pe măsură putem îndrepta imaginea după ce am ratat obiectivul. Va fi o luptă dură în play-out. Fiecare echipă va juca fiecare meci ca pe o finală. De fapt, acum începe campionatul. Până acum a fost încălzirea. De aici încolo îți arăți valoarea la fiecare joc, pentru că fiecare își dorește să rămână în Liga I. Toți vor sacrifica spectacolul și vor munci să facă puncte, pentru că punctele înseamnă și bani în sezonul următor, și mă refer la drepturile tv. Noi nu avem motive să ne temem de retrogradare, chiar dacă nu suntem foarte departe, ca număr de puncte, de zona periculoasă. Și ce dacă Voluntariul s-a trezit în 2016. Sunt echipe care abia s-au apucat de fotbal și… Craiova e Craiova, aduce spectatori, spectacol, plus că avem un lot net superior celor din Voluntari, Chiajna și echipele din play-out. Nu vreau să supăr pe cineva, dar nu cred că Petrolul și Chiajna se pot salva, ci vor pica direct, iar pentru locul 12, care duce la baraj, cred că se vor bate Voluntari, Botoșani și Timișoara, care are probleme financiare. Noi, cu Iașiul și cu CFR Cluj vom lupta pentru locul șapte“, a explicat Nae Ungureanu, arătându-se optimist în privința primului joc, cu FC Voluntari, pe de teren propriu: „Începem cu Voluntariul acasă și trebuie să câștigăm. Din cauza lor am pierdut calificarea în play-off și e obligatoriu să ne luăm revanșa“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS