8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Satelitul“ CSU a încheiat amicalele

„Satelitul“ CSU a încheiat amicalele

Ionuţ Florea (la minge) este unul dintre cei mai buni jucători de la echipa a doua (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Ionuţ Florea (la minge) este unul dintre cei mai buni jucători de la echipa a doua (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Echipa secundă a CS Universitatea Craiova a susținut ieri, pe sinteticul de la „Aripile“, ultimul test înainte de reluarea campionatului Ligii a III-a, seria 4. Trupa lui Bogdan Vrăjitoarea a încheiat la egalitate, scor 2-2, confruntarea cu Sporting Roșiori, locul 9 în C3, viitoarea adversară a doljenilor de la ACS Podari, prezenți și ei la acest joc pentru a-și lua notițe.
Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 9, prin Florea, dintr-un penalti dictat de arbitrul Viorel Flueran în urma unui henț în careu comis de un fundaș la o acțiune a lui Olivian Surugiu.
„De mic, de când m-am apucat de fotbal, la fiecare echipă la care am jucat, am executat penaltiurile. Sunt prima variantă și aici și, până ratez, eu voi fi cel care va executa loviturile de la unsprezece metri. Momentan mă pregătesc cu echipa mare. Am înțeles că într-o săptămână sau două va veni un comunicat de la LPF privind dreptul de legitimare a jucătorilor liberi de contract și astfel să pot să joc și eu în Liga I. În cazul în care nu o să se poată o să joc pentru echipa a doua și vreau să o fac cât pot mai bine. Am avut o discuție cu conducerea, sper să-mi prelungesc contractul și să evoluez în continuare la Universitatea Craiova“, a declarat Ionuț Florea, pentru GdS.
Oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 36, când Ivănică a șutat perfect, dintr-o lovitură liberă de la 20 metri, peste zid, la colțul din stânga porții apărate de Laurențiu Popescu, spectator la această execuție. „Pope“ a avut, în schimb, două intervenții salvatoare până la pauză, dintre care una în posturra de singur cu atacantul celor de la Roșiori.

Ciocoteală, unul dintre remarcați

CSU II Craiova a preluat din nou conducerea în minutul 56, când Ciocoteală a șutat puternic, de la aproximativ 20 de metri, la colțul din dreapta al porții, fără speranțe pentru nou intratul Ciobanu.

Ciocoteală a fost felicitat de colegii săi pentru reușită
Ciocoteală a fost felicitat de colegii săi pentru reușită

Deși victoria părea bătută în cuie, rezultatul final l-a stabilit Bocănete, egalând cu un șut din interiorul careului mare, după o fază confuză, bâlbâită de defensiva craioveană (80, 2-2). Sporting Roșiori a fost chiar la un pas de golul trei în finalul jocului, dar portarul Dică și-a făcut simțită prezența.
La această întâlnire au participat și strategii primei echipe, directorul tehnic Daniel Mogoșanu și antrenorul principal Victor Naicu, dar și managerul general al CSU, Felix Grigore, plus aproape întreg staff-ul tehnic al Centrului de copii și juniori.
CSU II Craiova: L. Popescu – Ghincea, Dina, Drăghici, Luică – Armășelu, Ciocoteală, Iuga – Surugiu, Neacșu, Florea. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat: Dică – Hodea, Manea, D. Staicu, Căle, Vlădoiu, Rodeanu. Antrenori: Bogdan Vrăjitoarea, Tibi Lung.
Sporting Roșiori: Gavriș – Lătea, Șcheau, Moșteanu, Floricel, Ciubuc, Firoiu, Ivănică, Băzăvan, Bâră, Mihai. Au mai intrat: Ciobanu – Bocănete, Călin, Bucă, Săvescu, Iorga. Antrenor: Cristi Negru.
Au arbitrat: Viorel Flueran – Pompiliu Barbu, Daniela Constantinescu.

Vrăjitoarea este optimist în privința returului

Testul cu Sporting Roșiori a fost al şaptelea din 2016 pentru CSU II Craiova, care va întâlni în primul meci oficial (5 martie) pe CSM Lugoj, în deplasare. În amicalele disputate anterior, alb-albaştrii au înregistrat trei victorii, 2-1 cu Gilortul Târgu Cărbuneşti, 5-1 cu Viitorul Cârcea și 1-0 cu Tractorul Cetate, două remize, 2-2 cu Recolta Ostroveni şi 2-2 cu Dunărea Calafat, şi o înfrângere, 0-4 cu ACS Podari.

Antrenorul principal al „satelitului“ CSU, Bogdan Vrăjitoarea (foto), s-a arătat mulțumit de cum se prezintă echipa sa și privește cu optimism reluarea campionatului.

Bogdan Vrăjitoarea a fost mulțumit de evoluția echipei sale
Bogdan Vrăjitoarea a fost mulțumit de evoluția echipei sale

„A fost un joc de pregătire foarte bun, cu o echipă de Liga a III-a cu mulți jucători cu experiență și eu cred că am pus în aplicare în mare parte ce ne-am propus. Începem să ne apropiem de ceea ce vrem, mai ales că peste o săptămână va începe campionatul și primul meci îl avem la Lugoj. Vom merge acolo să jucăm un fotbal frumos, să arătăm că suntem Universitatea Craiova. În acest retur mă aștept ca elevii mei să crească de la meci la meci. Sper ca doi, trei dintre ei să poată face pasul către echipa mare“, a declarat Bogdan Vrăjitoarea, pentru GdS.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0017

_DSC0018

_DSC0019

_DSC0020

_DSC0021

_DSC0022

_DSC0023

_DSC0024

_DSC0025

_DSC0027

_DSC0028

_DSC0030

_DSC0033

_DSC0034

_DSC0035

_DSC0037

_DSC0039

_DSC0042

_DSC0045

_DSC0047

_DSC0049

_DSC0050

_DSC0016

_DSC0053

_DSC0056

_DSC0057

_DSC0069

_DSC0072

_DSC0074

_DSC0075

_DSC0076

_DSC0077

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS