13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM atacă „sferturile“ Cupei Cupelor

SCM atacă „sferturile“ Cupei Cupelor

Echipa feminină de handbal SCM Craiova dispută sâmbătă, de la ora 18.00, meciul retur cu formația slovenă Krim Mercator Ljubljana, din optimile de finală ale Cupei Cupelor.
Oltencele au câștigat meciul tur de pe teren propriu, cu scorul de 30-29, spre surprinderea multora și au plecat vineri spre Ljubljana cu gândul de a produce o mare surpriză, să elimine dubla câștigătoare a Ligii Campionilor. Antrenoarea echipei SCM Craiova, Simona Gogârlă, consideră că șansele de calificare sunt egale. „Va fi un meci foarte greu, dar cred că avem șanse 50 la sută noi, 50 la sută ele. Cred că presiunea va fi pe jucătoarele de la Ljubljana, pentru că joacă acasă și vor să câștige în fața propriilor suporteri. Noi sperăm să facem un meci cât mai bun și să venim mândri de acolo de ceea ce am făcut“, a spus Gogârlă, fostă jucătoare a echipei din Ljubljana.
Formația SCM Craiova va fi susținută în Slovenia de un grup de aproximativ 50 de suporteri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS