17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSăpunaru îl aşteaptă pe Mutu la Pandurii

Săpunaru îl aşteaptă pe Mutu la Pandurii

Cristi Săpunaru se simte foarte bine la Pandurii (foto: Alexandru Vîrtosu)
Cristi Săpunaru se simte foarte bine la Pandurii (foto: Alexandru Vîrtosu)

Fundaşul Cristian Săpunaru a declarat ieri că îşi doreşte mult să prindă un loc în lotul României pentru Campionatul European din Franţa şi pentru asta vrea să continue evoluţiile foarte bune în tricoul echipei Pandurii. Săpunaru a marcat patru goluri în 11 meciuri de campionat şi a fost folosit titular în ultimul meci al naţionalei, 2-2 cu Italia.

„Eu trebuie să îmi fac treaba în teren şi abia apoi să mă gândesc la echipa naţională. Cred că acelaşi lucru îl face şi Mutu pentru că nu poţi să te autopropui la echipa naţională. Am primit nişte telefoane, dar am plecat la un drum cu Edi şi cu aceşti băieţi minunaţi de la Pandurii şi chiar îmi doresc să termin ce am început”, a spus Săpunaru, la Digi Sport.

Săpunaru îl aşteaptă la Târgu Jiu şi pe Adrian Mutu: „Ştiam şi eu aceste discuţii. Mutu nu mai are nevoie de nici o introducere. Ştiţi cu toţii ce jucător e şi ce a făcut pentru echipa naţională şi afară cum se vorbeşte despre el. Sper să se înţeleagă să revină la noi şi să revină la forma care l-a consacrat. Cred că Adi Mutu nu este un fotbalist terminat şi cred că mai poate reveni şi la echipa naţională, dacă e într-o formă bună”.

Săpunaru are în total zece meciuri sub tricolor, din 2008 până în prezent. Mutu este golgheterul all time al naţionalei, cu 35 de reuşite, la egalitate cu Hagi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS