11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportContinuați cu victorie!

Continuați cu victorie!

Vătăjelu şi compania vizează un succes la Ploieşti, la fel ca în sezonul trecut
Vătăjelu şi compania vizează un succes la Ploieşti, la fel ca în sezonul trecut

CS Universitatea Craiova pare să iasă ușor-ușor din nebuloasa inexplicabilă în care intrase. Victoria de la FC Voluntari și cea de acasă cu CSMS Iași i-au propulsat pe alb-albaștrii pe locul opt în clasament, în apropierea play-off-ului, și le-a redat moralul bun, chiar dacă au fost afectați de plecarea lui Sorin Cârțu. Oltenii știu că lucrurile vor intra pe un făgaș normal doar dacă va fi continuitate în rezultate, iar pentru asta este nevoie de un succes sau măcar de o remiză în partida de duminică, de la ora 18.30, de la Ploiești, cu Petrolul. „Lupii galbeni“ promiteau mult în sezoanele trecute, dar, odată intraţi în insolvență, au coborât și ei în subsolul Ligii I și caută reabilitarea.

Săndoi: Vrem să continuăm acest parcurs bun

Antrenorul principal al CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, este convins că elevii săi nu vor avea parte de un meci ușor, dar este convins că rezultatul final va fi pozitiv. „Venim după două rezultate pozitive în campionat, victoriile cu Voluntari și Iași, deci avem un moral bun. Băieții sunt capacitați să obțină cele trei puncte și bineînțeles să continue parcursul bun din ultima perioadă. Ne așteaptă un joc foarte dificil la Ploiești. Văd că în continuare nu suntem ocoliți de aceste accidentări care ne creează mari dureri de cap. Pentru jocul cu Petrolul îi avem pe Dumitraș și Madson accidentați. În prezent pentru acest meci avem doar 18 jucători valizi. Apoi, miercuri, fiind jocul de Cupă, de la Bacău, probabil că vom lua de la echipa a doua câțiva jucători tineri, în funcție de ce se va întâmpla duminică la Ploiești. Întâlnim o echipă care din punctul meu de vedere poate fi asemănată cu noi, pentru că la jocul pe care l-au etalat până acum cred că și Petrolul ar fi trebuit să aibă mult mai multe puncte, la fel ca noi. E o formație ofensivă, chiar dacă au fost ceva schimbări în cadrul lotului au jucători care pot să facă diferența: este un Marinescu, Farina, Zubir, Musa. Jucători puternici, care pot să pună probleme. Oricum, mergem la Ploiești hotărâți să ne întoarcem cu puncte. Am mai urcat în clasament, am acumulat 12 puncte și vrem să continuăm acest parcurs bun pentru a rămâne în plasa echipelor care sunt momentan clasate pe locurile din play-off“, a spus tehnicianul craiovean, care nu exclude ca în viitor să reapară pe bancă și Sorin Cârțu.
Emil Săndoi are mari așteptări de la Thaer Bawab: „Bawab este un jucător cu calități tehnice deosebite. A trecut printr-o perioadă mai puțin fastă, însă în campionatul trecut a avut evoluții de excepție. Este posibil să apară de la început cu Petrolul“.

Achim: Vizăm cele trei puncte

Fundașul dreapta Sebastian Achim a punctat că își dorește ca echipa să continue seria victoriilor și să urce în clasament. „Petrolul este o echipă bună, care nu trece printr-o perioadă excelentă. Noi ar trebui să profităm de acest lucru. Totuși, joacă un fotbal bun, dar au avut mult ghinion până acum așa cum ni s-a întâmplat și nouă în primele etape. Știu publicul de acolo, este foarte înfocat, îi va susține și așteaptă și ei victorii. Și noi vizăm cele trei puncte, mai ales că ne aflăm într-o creștere după cele două victorii obținute. Trebuie să continuăm pe această cale, să câștigăm cât mai multe meciuri. Va fi greu, dar de ce să nu ne concentrăm la acest lucru: mi-aș dori să depășim seria de 19 meciuri fără înfrângere“, a punctat Achim.
Adus în ediția trecută de la Universitatea Cluj, mijlocașul Ionuț Târnăcop nu a rezistat prea mult la CS Universitatea Craiova. Oficialii grupării din Bănie au ajuns vineri la un acord cu jucătorul privind rezilierea contractului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS