17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii nu vor să piardă la Botoşani

Gorjenii nu vor să piardă la Botoşani

Pandurii Târgu Jiu întâlneşte sâmbătă, de la ora 18.30 (Digi Sport / Dolce Sport), în deplasare, pe FC Botoşani, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Liga I. După o remiză muncită, la Severin, în faţa celor de la CFR Cluj, gorjenii vor să obţină un rezultat pozitiv în confruntarea de pe pământ moldav. Oltenii ar putea să profite de căderea de formă a botoşănenilor, care după scurta experienţă din Liga Europa nu reuşesc să strângă nici rândurile şi nici puncte, ca anul trecut.
Deranjat de atitudinea şi aportul unor jucători în disputa cu ardelenii, antrenorul pandurilor, Edi Iordănescu, este decis să umble în primul unsprezece, iar o absenţă ar putea fi Şandru, care a avut multe greşeli în aceste şapte etape scurse. Din păcate, din schemă ar putea să sară şi alţi jucători importanţi, care se confruntă cu probleme medicale sau sunt pe picior de plecare, cum este cazul lui Paul Anton. Îmbucurător este faptul că Mihai Roman ar putea juca la Botoşani, pe adresa clubului nevenind o ofertă concretă din partea grupării care s-a arătat interesată de atacant.
„Mihai Răduţ are în continuare probleme, nu este la 100% din potenţial şi să vedem cum va fi la ora jocului, dacă ne putem baza sau nu pe el. Mingote are şi el ceva probleme şi nu știm dacă va juca. Anton nu face parte din lot şi e chestiune de zile până se realizează transferul. În ceea ce-l priveşte pe Mihai Roman, tratativele nu sunt aşa avansate. Ştim că au fost discuţii, s-a vorbit concret, dar încă nu există o ofertă clară, scrisă, pentru el, iar până va exista, el este în lot şi se pregăteşte în continuare cu echipa. Depinde şi de el cum va fi din punct de vedere mental. Eu discut cu toţi jucătorii, încerc să le transmit încredere, să fie echilibraţi în ceea ce gândesc, dar depinde de fiecare. Vom vedea în ce stare va fi Mihai Roman la ora jocului“, a declarat Edi Iordănescu, conform gorjeanul.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS