10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAnghel Iordănescu se teme de Danemarca

Anghel Iordănescu se teme de Danemarca

_DSC0096

Selecționerul României, Anghel Iordănescu (foto), nu s-a arătat prea încântat de tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2018 (14 iunie – 15 iulie), găzduit de Rusia, în urma căreia reprezentativa noastră a fost repartizată în grupa E, alături de Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan. Marea problemă a „Generalului“ o reprezintă Danemarca, echipă care îi aminteşte de coșmarul din 2003, când nordicii au barat drumul tricolorilor către CE din 2004, după ce au câștigat cu 5-2 la București, iar în ultimul meci, decisiv pentru calificare, au scos o remiză pe teren propriu, la Copenhaga, scor 2-2. Echipa lui Iordănescu a condus până la ultima fază a meciului, dar Laursen a egalat și danezii au fost cei care au mers la turneul final din Portugalia.
„Consider că n-avem cum să fim prea bucuroși după ceea ce s-a întâmplat în Rusia. Îmi făcusem alte calcule, speram la altceva. Nu este o grupă ușoară, ci una grea, cu încă două echipe de mare valoare – și mă refer aici la Polonia și la Danemarca. Chiar dacă noi am învins Danemarca recent, consider că oricare din cele trei – România, Danemarca și Polonia – poate să termine pe locul unu sau poate emite pretenții la calificare. Sincer, n-am fost bucuros că am picat cu Danemarca. Înainte să plecăm în Rusia, personal am avut o discuție cu colegii mei de la echipa națională – Viorel Moldovan, Ionuț Badea și Daniel Isăilă – în care am spus sau mi-am manifestat temerea vizavi de Danemarca. O consider o echipă grea, puternică. Chiar dacă i-am învins ultima dată, consider că nu va fi ușor. Așa cum, de altfel, consider că Polonia este una dintre echipele bune în prezent, conduce grupa pentru EURO și a bătut fără drept de apel campioana mondială, Germania (scor 2-0 – n.r.)“, a declarat Anghel Iordănescu, la Digi Sport, la revenirea de la tragerea la sorți.

Nici programul nu-i place

Nici țintarul grupei E nu este avantajos pentru România, consideră Anghel Iordănescu, și asta pentru că tricolorii vor încheia campania de calificare tot cu Danemarca, în deplasare, la fel ca în 2003. „Pe lângă faptul că nu sunt prea fericit cu această grupă în care am căzut, nu sunt mulțumit nici de țintarul grupei. Poate ne putem declara satisfăcuți că jucăm primul meci acasă, dar în nici un caz nu mi-aș fi dorit ca ultimul joc să fie în Danemarca, pentru că deja ne aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat și Danemarca poate să fie în momentul respectiv una dintre echipele care speră să câștige calificarea“, a spus Anghel Iordănescu.
Programul României din grupa E este următorul: 4 septembrie 2016: Muntenegru (acasă); 8 octombrie 2016: Armenia (deplasare); 11 octombrie 2016: Kazahstan (d); 11 noiembrie 2016: Polonia (a); 26 martie 2017: Danemarca (a); 10 iunie 2017: Polonia (a); 1 septembrie 2017: Armenia (a); 4 septembrie 2017: Muntenegru (d); 5 octombrie 2017: Kazahstan (a); 8 octombrie 2017: Danemarca (d).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS