10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis - Halep se menţine pe locul trei în clasamentul WTA înainte de Wimbledon

Tenis – Halep se menţine pe locul trei în clasamentul WTA înainte de Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul trei, cu 6.200 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii astăzi, înaintea debutului turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, în timp ce Irina-Camelia Begu a coborât de pe 30 pe 31, cu 1.636 de puncte, informează Mediafax.

Monica Niculescu a coborât de pe 46 pe 48, cu 1.065 de puncte, iar Alexandra Dulgheru de pe 59 pe 60, cu 937 puncte.
Şi Cristina-Andreea Mitu a coborât de pe 70 pe 71, cu 820 puncte.
În top 200 se mai află Patricia Maria Ţig, care a coborât de pe 174 pe 177, cu 301 puncte, Ana Bogdan, care a coborât de pe 179 pe 181, cu 291 de puncte, şi Sorana Cîrstea, în coborâre de pe 187 pe 191, cu 275 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 52 şi are 1.505 puncte, Ioana-Raluca Olaru pe 55, cu 1.410 puncte, Irina-Camelia Begu pe 56, cu 1.405 puncte şi Elena Bogdan pe 84, cu 915 puncte.
Primele zece poziţii în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Serena Williams (SUA) 11.291 puncte
2. Petra Kvitova (Cehia) 6.870
3. Simona Halep (România) 6.200
4. Maria Şarapova (Rusia) 5.950
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000
6. Lucie Safarova (Cehia) 4.055
7. Ana Ivanovici (Serbia) 3.895
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.575
9. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345
10. Angelique Kerber (Germania) 3.285.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS